„Facem bine prin povești” – un proiect al Bibliotecii Județene Constanța, dedicat copiilor refugiați din Ucraina

Printre numeroasele exemple de solidaritate față de refugiații din Ucraina care își caută un loc și un rost la noi în țară, se numără și proiectul „Facem bine prin povești”, inițiat de Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța, în parteneriat cu asociația „Spune-mi o poveste pentru suflet” din București.
Primul eveniment din cadrul proiectului va avea loc joi, 19 mai 2022, de la ora 17:30, la Biblioteca Județeană Constanța (
Strada Mircea cel Bătrân, nr. 104A), Sala referințe generale, și va fi un atelier interactiv susținut de scriitoarea și ilustratoarea Veronica Iani. Aceasta le va prezenta copiilor cea mai recentă carte a sa, „Inimă de aur”.

Activitatea va beneficia de traducerea doamnei Dorina Popescu, mama a trei copii și jurnalistă.

Participanții vor putea interacționa cu personajele povestirii, într-un mod inedit. Lectura cărții va fi însoțită de o scenetă în care personajele vor prinde viață, cu ajutorul a trei iubitoare de povești, bibliotecare în cadrul Bibliotecii Județene Constanța.

Atelierul va cuprinde numeroase momente ludice, care vor culmina cu o vânătoare de comori.

Pentru mai multe informații în limba română ne puteți scrie sau suna la 0724829154.

Pentru mai multe informații în limba rusă ne puteți scrie sau suna la +38063 240 41 09 (WhatsApp, Viber, Telegram).

Iată și invitația adresată prietenilor din Ucraina, un formular on-line de înscriere la eveniment, precum și un link către evenimentul de pe Facebook:

Дорогие друзья из Украины!

Библиотека Округа Констанца приглашает  на интерактивный мастер-класс, на котором Ваши дети окунутся в удивительную историю книги «Золотое сердце» писательницы и иллюстратора Вероники Яни. Герои рассказа оживут с помощью кукол-марионеток. Всё происходящее будет понятным для Ваших детей, мы позаботились о переводе с румынского на русский язык.  Дети будут взаимодействовать с персонажами истории, их ждёт поиск сокровищ и мастер-класс по рисованию.

Мероприятие состоится 19 мая в 17:30 в Окружной библиотеке «Иоан Роман» по адресу: Constanța, strada Mircea cel Bătrân 104A, 1-й этаж. Возраст детей от 4-10 лет.

Так как мастер-класс проводится с ограниченным количеством детей, пожалуйста, заполните регистрационную форму, а позже Вы получите сообщение с подтверждением участия. Для более подробной информации вы можете написать нам или позвонить +38063 240 41 09 (WhatsApp, Viber, Telegram).

https://fb.me/e/7gpOpVqYw

Регистрационная форма – Google Forms

Lasă un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi publicată.

Alte Știri
Încarcă mai mult