Integrat în seria manifestărilor dedicate aniversării a 130 de ani de la înființarea Colegiului Național „Mircea cel Bătrân”, Concursul de Matematică „N.N. Mihăileanu”, cel mai important eveniment constănțean de competiție matematică, își marchează, la rândul său, jubileul.
Desfășurată ieri, 28 mai, cea de-a XXV-a ediție a concursului a reunit 140 de elevi pasionați de matematică, mulți dintre ei performeri remarcabili și olimpici de nivel național, veniți din Constanța și din alte zece județe ale țării. Subiectele propuse, dificile, dar provocatoare, au oferit cadrul unei confruntări intelectuale de înalt nivel, în urma căreia cei mai buni dintre cei buni și-au confirmat valoarea.
Un moment important și mult așteptat al concursului va avea loc astăzi, la ora 12.00, în Amfiteatrul „Coriolan” al Colegiului, unde se va desfășura festivitatea de premiere. Vor fi recompensați elevii clasați pe primele locuri, iar Marele Premiu va fi acordat pentru cel mai valoros rezultat obținut, indiferent de clasă.
În cadrul aceluiași eveniment, va avea loc și lansarea volumului Monografia Concursului „N.N. Mihăileanu” 1997–2026, lucrare semnată de doi profesori ai colegiului, Gabriela Constantinescu și Cătălin Zîrnă.




[…] Excelența în matematică, celebrată la Constanța prin Concursul „N.N. Mihăileanu” apare prima dată în Atac de […]