Elena Băsescu: ”Avem soluții concrete pentru branșarea întregului județ la rețeaua națională de gaze naturale”

Claudiu Palaz, președintele PMP Constanța a organizat joi, 19.11.2020, o conferință de presă în cadrul căreia au fost prezentate o parte din proiectele cu care candidații partidului vor merge în Parlamentul României.

 

La întâlnirea cu presa au participat Ioana Constantin, secretar general adjunct al PMP și Elena Băsescu, candidat la Camera Deputaților.

 

Lumea este sătulă de scandaluri politice, de aceea am fost foarte receptivi atunci când am venit cu proiectele pe care le propune Partidul Mișcarea Populară. Aici mă refer la: reducerea numărului de parlamentari la 300, eliminarea pensiilor speciale, care înseamnă hoție din banii românilor, evenirea la alegerea primarului din nouă tururi de scrutin, digitalizarea administrației, transparentizarea instituțiilor. Oamenii au reacționat foarte bine și la pachetul de măsuri sociale pe care eu îl propun, pachet care are în vedere un ajutor pentru creșterea natalității. Deși suntem în campanie pentru alegeri parlamentare, oamenii cu care am interacționat în județul Constanța au ridicat foarte multe probleme de administrație locală. Problema majoră este extinderea rețelei de gaze. Din cele 71 de localități, doar 18 sunt branșate la rețeaua națională de gaze naturale. Am următoarele propuneri pentru a rezolva această situație: PMP are în program un proiect major care se cheamă „Gaze românești pentru toți românii” și propune o creștere de la 32% la 65% a numărului gospodăriilor branșate la rețea. Pentru asta este nevoie de o modificare a OUG 114 care să permită explorarea și exploatarea platformei din Marea Neagră. În Marea Neagră există dovedit 114 milioane de mc de gaze care nu sunt încă exploatate. Noi avem soluții viabile pentru a obține finanțare în această situație”, a declarat Elena Băsescu.

 

Am prezentat astăzi, la Constanța, câteva dintre prioritățile din programul PMP “Mișcăm România”, împreună cu colegii mei, candidații PMP Constanța, Claudiu Palaz, președintele filialei județene, și Elena Băsescu.

– O nouă lege a Sănătății; creșterea finanțării pentru sistemul de sănătate;

– Un audit general în întreg sistemul de sănătate;

– Depolitizarea educației și sistemului de sănătate;

– Conectarea la internet a tuturor unităților școlare;

– O lege specială anti – clan pentru destructurarea rețelelor infracționale;

– Reducerea numărului de parlamentari la 300;

– Eliminarea pensiilor speciale;

– Transparență în administrația publică;

– Digitalizare și investiții pentru inovare;

– Crearea unui Minister pentru Relația cu R. Moldova.

 

Le mulțumesc mult colegilor din echipa PMP Constanța, coordonați de Claudiu Palaz, că ne-au fost gazde azi și am convingerea că județul Constanța va fi reprezentat de PMP în Parlament atât la Camera Deputaților, cât și la Senatul României.”,a transmis Ioana Constantin.

 

 

 

 

Comandat de Partidul Mișcarea Populară – Organizația Județeană Constanța

Executat de SC Cityserv SRL

Cod mandatar financiar – 11200012

Lasă un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi publicată.

Alte Știri
Încarcă mai mult