AcasăActualitateDrumul spre Caraibe: 19 zile de ocean la bordul navei-școală „Mircea”

Drumul spre Caraibe: 19 zile de ocean la bordul navei-școală „Mircea”

În dimineața zilei de 11 mai, nava-școală „Mircea” a molat parâmele de la cheul portului Las Palmas și a pus cap-compas către vest, spre regiunea Caraibelor. În fața echipajului se afla una dintre cele mai așteptate, dar și solicitante etape ale marșului internațional de instrucție: traversarea Oceanului Atlantic către continentul american.

Au urmat 19 zile de marș în care oceanul și-a arătat toate fețele. De la brize constante și alizee prielnice navigației cu vele, până la perioade de calm atmosferic în care motorul navei a preluat sarcina înaintării, fiecare zi a reprezentat o nouă lecție pentru cadeții aflați la bord. Sub arborada velierului au fost exersate manevre, au fost consolidate cunoștințe de navigație și marinărie, iar rutina zilnică a unei nave aflate în largul oceanului a devenit, treptat, o realitate familiară pentru cei mai tineri membri ai echipajului.

Traversada a însemnat mult mai mult decât deplasarea dintre două puncte de pe hartă. A fost o perioadă în care echipajul a învățat să lucreze și mai bine împreună, să se adapteze schimbărilor de vreme și să valorifice fiecare adiere de vânt. Au fost zile în care puntea răsuna de comenzile manevrei velelor și de sunetul uneltelor folosite la lucrările de întreținere, dar și seri în care oceanul oferea apusuri spectaculoase, amintind tuturor de privilegiul de a naviga pe velierul Academiei Navale „Mircea cel Bătrân”, navă simbol a Forțelor Navale Române.

Traversada oceanică a fost marcată de repere simbolice, precum aniversarea a 87 de ani de serviciu a navei în Forțele Navale (17 mai), dar și Ziua Eroilor (21 mai), evenimente de mare însemnătate care au adus membrii echipajului laolaltă în semn de respect pentru istoria velierului dar și a eroilor neamului.

Pe măsură ce „Mircea” s-a apropiat de Antilele Mici, semnele apropierii de uscat au început să apară treptat. După mai bine de două săptămâni în care oceanul părea să se întindă la nesfârșit în toate direcțiile, la orizont au reapărut insulele, traficul maritim și primele repere ale Caraibelor. Ultimele zile ale traversadei au fost dedicate pregătirii navei pentru sosirea în Puerto Rico, precum și valorificării la maximum a condițiilor favorabile de navigație cu vele.

Pe data de 30 mai, după aproximativ 3.300 de mile marine parcurse, nava-școală „Mircea” a acostat în portul San Juan, încheind cu succes traversada Oceanului Atlantic.

Cifrele acestei etape ilustrează cel mai bine caracterul marșului, și anume acela de formare a viitorilor ofițeri ai Forțelor Navale:

* 19 zile de navigație între Las Palmas și San Juan;

* 14 zile de navigație pe vele, însumând aproximativ 2.300 de mile marine;

* 5 zile de navigație cu motorul, însumând aproximativ 1.000 de mile marine;

* 3.300 de mile marine parcurse în total.

În perioada 30 mai – 4 iunie, nava-școală „Mircea” staționează în portul San Juan, Puerto Rico, unde echipajul desfășoară activități de reprezentare, reaprovizionare și pregătire pentru următoarea etapă a marșului internațional de instrucție, care va continua către Miami, Statele Unite ale Americii.

Traversada Atlanticului reprezintă una dintre cele mai valoroase experiențe din pregătirea unui marinar. Pentru cadeții aflați la bord, cele aproape trei săptămâni petrecute între Europa și America vor rămâne, fără îndoială, un reper important în formarea profesională în cadrul Forțelor Navale Române.

Corespondență transmisă de căpitan Ștefan Scutelnicu, ofițerul de informare și relații publice de la bordul navei

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!