Dragi constănțeni, la iarnă mai puneți o pătură pe voi și continuați să aveți încredere!

În medie, gigacaloria va costa cu 30% mai mult pentru consumatorii finali, față de dublu, cât reprezintă creșterea în fapt.”, ne anunță edilul Vergil Chițac pe pagina sa de Facebook.

Cu alte cuvinte, deși constănțenii ar fi trebuit să plătească mult mai mult, dar iată că primarul face un gest nobil și nu le încarcă facturile decât cu 30%, în condițiile în care iarna trecută RADET-ul a înregistrat avarie după avarie, iar căldura și apa caldă nu prea au ajuns prin apartamente.

O, pașă, cât de darnic ești!”.

Nici pentru iarna ce vine nu sunt vești îmbucurătoare, pentru că lucrările de modernizare a rețelei de distribuție nu vor începe prea curând.

După o primăvară și o vară în care nu s-a întreprins nimic, abia acum și-a amintit primarul că sunt probleme la rețea și trebuie să ia măsuri.

Așadar, investim în viitorul orașului și în confortul dumneavoastră: creștem subvenția pentru prețul la gigacalorie la un nivel fără precedent în Constanța și, mai mult, demarăm procedurile pentru schimbarea sistemului de conducte pentru termoficare, vechi de zeci de ani. Odată cu atingerea acestor investiții, automat vor scădea și prețurile pentru populație. Să vă explic.”

Și ne-a explicat cum toată Europa se confruntă cu un val de scumpiri, cum pierderile de pe rețea sunt imense, cum fostele administrații nu au făcut nimic pentru constănțenii și cum va rezolva el toate problemele de termoficare.

Și de data asta a uitat să menționeze că proiectul a fost gândit și demarat de fostul primar, Decebal Făgădău, iar el doar l-a preluat.

I-a luat zece luni doar să-l citească.

Pe scurt, constănțenii branșați la rețeaua de termoficare vor fi nevoiți să îndure și în această iarnă avariile lungi și dese, însă facturile vor fi mai scumpe cu doar 30%.

Mai puneți o pătură pe voi și continuați să aveți încredere!

Lasă un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi publicată.

Alte Știri
Încarcă mai mult