AcasăActualitateDGEP Constanța: Cum se face înregistrarea tardiva a naşterii pentru copii și...

DGEP Constanța: Cum se face înregistrarea tardiva a naşterii pentru copii și persoane majore

După împlinirea termenului de 1 an, prevăzut de lege, întocmirea actului de naştere se face la cererea scrisă a declarantului, cu aprobarea primarului unităţii administrativ-teritoriale în a cărei rază s-a produs evenimentul, precum şi cu avizul conform al DGEP Constanța.

Cererea privind înregistrarea naşterii după împlinirea termenului de 1 an se depune, fie la S.P.C.L.E.P./primăria competentă să înregistreze naşterea, fie la S.P.C.L.E.P./ primăria în raza căreia are domiciliul unul dintre părinţi/persoana majoră neînregistrată, respectiv sediul instituţiei interesate.

Înregistrarea tardivă a naşterii copiilor cu vârsta de până la 14 ani

Înregistrarea actului de naştere se face în baza documentelor prevăzute la pct. I iar dacă nu există certificat medical constatator al naşterii este necesară expertiza medico-legală cu privire la data naşterii, în format an, lună, zi, şi sexul persoanei.

Înregistrarea tardivă a naşterii copiilor cu vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani

Se prezintă documentele necesare înregistrării naşterii copilului cu vârsta de până la 14 ani precum şi declaraţia persoanei a cărei naştere nu a fost înregistrată şi, după caz, a părinţilor sau ocrotitorului/reprezentantului legal ai/al persoanei, la care anexează 2 fotografii mărimea 3/4 cm, declaraţia se dă în faţa ofiţerului de stare civilă/personalului cu atribuţii de stare civilă.

Înregistrarea tardivă a naşterii persoanei majore

Cererea scrisă a declarantului este însoţită de următoarele documente:

a) certificatul medical constatator al naşterii (în lipsa lui expertiza medico-legală);

    b) declaraţia persoanei a cărei naştere nu a fost înregistrată, dată în faţa ofiţerului de stare civilă/personalului cu atribuţii de stare civilă, la care anexează 2 fotografii mărimea 3/4 cm;

    c) declaraţia a 2 membri ai familiei, iar în lipsa acestora, a două persoane care o cunosc, dată în faţa ofiţerului de stare civilă