Cadavrul unui bărbat, aflat într-o stare avansată de descompunere şi căruia îi lipsea capul, a fost descoperit, miercuri dimineaţă, pe o plajă situată între localităţile Agigea şi Eforie. Trupul neînsufleţit a stat în apă mai mult de o lună, iar din cauza gradului foarte avansat de descompunere anchetatorii nu pot spune cu certitudine dacă este vorba despre o femeie sau un bărbat.
Potrivit anchetatorilor, cadavrul a stat în apele mării mai mult de o lună, aflându-se într-o stare avansată de degradare, fără cap şi lipsindu-i şi o parte din braţul drept.
Anchetatorii spun că, din cauză că a stat atât de mult în apele mării şi a fost atacat de peşti, nu pot preciza dacă este vorba despre un bărbat sau o femeie, deşi iniţial se anunţase că este vorba despre cadavrul unui bărbat.
Cadavrul a fost transportat la morgă pentru necropsie, medicii legişti urmând să stabilească atât cauzele morţii, dar şi când s-a produs decesul. De asemenea, ei vor determina şi sexul victimei, iar atunci poliţiştii vor putea să încerce identificarea acesteia, căutând în baza de date a persoane dispărute.
Trupul a fost descoperit de pescarii din zonă, miercuri dimineaţă, fiind scos la mal de valuri. Anchetatorii i-au în calcul varianta unei crime, după care cadavrul să fi fost aruncat în apele mării, dar şi ipoteza ca persoane respectivă să se fi înecat.