Într-o societate în care consumul de droguri face victime în fiecare zi și în care părinții fac eforturi disperate de a-și ține copiii departe de acest flagel, deputata de Constanța, Cristina Rizea, propune un proiect de lege care să dezincrimineze posesiei de canabis pentru consum propriu, în limita a trei grame.
”Propunerea legislativă prevede înlăturarea sancțiunilor penale (închisoare, amendă penală) și înlocuirea acestora cu sancțiune contravențională în cuantum cuprins între 1000 și 3000 de lei, pentru posesia de cantități mici de canabis în vederea consumului personal. Aceasta inițiativă este prima de acest fel din istoria României și urmărește alinierea legislației antidrog românești cu cea a partenerilor internaționali precum Italia, Spania, Belgia, Luxemburg, Malta, Austria, Cehia, Slovenia, Canada sau Thailanda, cu recomandările Comisiei Globale pentru Politica Drogurilor (GCDP) și cu direcțiile susținute de experții Organizației Națiunilor Unite (ONU) și cei ai Consorțiului Internațional pentru Politicile Publice în Domeniul Drogurilor (IDPC). ”, transmite Rizea.
Deputata REPER leagă această inițiativă de canabisul medicinal, care trebuie prescris de către medic, deși între consumul propriu, în scop recreativ, și necesitatea folosirii acestuia în scop curativ este o imensă diferență. De altfel, nu am auzit ca doamna Rizea să aibă vreo implicare în legalizarea canabisului medicinal, proiect pentru care se luptă de ani buni Cristina Dumitrache.
Reamintim faptul că Cristina Rizea a ajuns în Parlamentul României pe listele USR Constanța, însă, ulterior, a părăsit acest partid migrând către REPER.
Singura inițiativă notabilă a doamnei deputat, în trei ani de mandat, a fost Legea care permite accesul câinilor pe plajă.
Astăzi cere legalizarea consumului de canabis.


