A fost o seară lungă pentru pesediștii constănțeni. Luni, 22 iulie 2024, Organizația Județeană a PSD și-a ales noua conducere. După ani buni în care s-a vorbit despre debarcarea lui Stroe Felix, am asistat la o altă victorie a acestuia. Gruparea lupilor tineri n-a reușit să se impună în fața membrilor de partid, iar Stroe a câștigat detașat un nou mandat în fruntea PSD.
S-au spus multe, s-au scris multe, s-au format găști și s-au făcut drumuri la București. Stroe trebuie să plece acasă, să lase locul unor tineri cu forțe proaspete, care să revigoreze PSD Constanța.
”Organizația noastră a ajuns o ruină, un cadavru politic din care se hrănesc de prea mult timp o mână de oameni fără viziune, fără ambiții și fără dorința de a câștiga. Partidul a ajuns doar o sumă de interese personale și atât.”, spune Lucian Lungoci, contracandidatul lui Felix Stroe.
O părere pe care până mai ieri o împărtășeau mai mulți colegi de partid, gata să se arunce în luptă alături de Lungoci, gata să schimbe definitiv destinul partidului.
Doar că cei care l-au antrenat și l-au încurajat pe tânărul lup au înțeles că politica e o doamnă cu multe fețe și că cel mai corect este să te așezi lângă cei puternici.
”Este admirabilă ambiția, dar trebuie să știi când să te oprești!”, le-a spus Horia Țuțuianu reprezentanților presei prezenți la alegeri.
De altfel, Țuțuianu a fost ales vicepreședinte al PSD. Pe listă l-a pus însuși Felix Stroe. ”Divide et impera”
Parcă nu mai e dracul așa de negru.
Revenind la alegeri, Lucian Lungoci a obținut 73 de voturi, iar Felix Stroe 351.
Lungoci și-a depus candidatura chiar în ziua alegerilor și, după cum a remarcat Dumitru Chiru, primarul comunei Lumina, chiar în timpul ședinței, candidatului îi lipsea un document: recomandare din partea Organizației Județene.
Chiru a cerut eliminarea lui Lungoci din cursă. Stroe, însă, a zis că nu e problemă, că îl primesc și fără recomandare. Cică primise recomandare și încurajări de la București, așa că se acceptă.
Au urmat o serie de discursuri în care domnului Lungoci i s-au reproșat diverse lucruri. Că a făcut gașcă cu unii și alții și a complotat, că nu a susținut partidul în campanie, că nu și-a făcut datoria, că a vorbit de rău organizația și alte răutăți politice.
73 de voturi înseamnă mult pentru un om care s-a trezit singur în fața dușmanilor.
Urmează alegerile parlamentare. Listele încă nu s-au făcut. Va fi interesant de văzut dacă Lucian Lungoci va mai prinde un loc la deputați. Pentru că… încurcate sunt căile politicii.
Cert este că, cu sau fără intenție, tânărul lup i-a făcut jocul lui Felix Stroe, cel care va mai conduce PSD Constanța încă patru ani, fiind ales în mod democratic de către membrii organizației.
Lungoci i-a încununat victoria și astfel s-a pus punct legendelor urbane care îl dădeau pe Stroe plecat de la șefia partidului.
Noua conducere PSD Constanța
Stroe Felix – Preşedinte
Dumitrache Ion – Prim-Vicepresedinte
Georgescu Daniel – Prim-Vicepresedinte
Mihu Stefan – Secretar Executiv
Gâju Mariana – Vicepreşedinte
Brăiloiu Tit-Liviu – Vicepreşedinte
Chelaru Florin – Vicepreşedinte
Iacobici Gabriela – Vicepreşedinte
Dumitrache Cristina – Vicepreşedinte
Irimia Dorinela – Vicepreşedinte
Carjaliu Cristian – Vicepreşedinte
Martin Eduard – Vicepreşedinte
Ţuţuianu Marius Horia – Vicepreşedinte
Dede Perodin – Vicepreşedinte
Rasauteanu Costin-Ioan – Vicepreşedinte
Nadrag Tudor – Vicepreşedinte
Mevlic Genc – Vicepreşedinte
Dragomir Nicolae – Vicepreşedinte
Manta Gheorghe – Vicepreşedinte
Resit Taner – Vicepreşedinte
Tanase Neculai – Vicepreşedinte
[…] Citeste articol integral Sursa & Foto Credit- “atacdeconstanta.com” […]