AcasăSpecialCurățenie “la negru” prin rețeta Olandeză ?

Curățenie “la negru” prin rețeta Olandeză ?

World Economic Forum plasează România pe locul 119 din 139 de state din punctul de vedere al flexibilității legislației muncii. Cu alte cuvinte, conform declarațiilor premierului Emil Boc avem unele dintre cele mai rigide reglementări pe domeniul muncii din lume, fenomen care nu dă cetățenilor români posibilitatea să-și găsească ușor un loc de muncă. Chiar în aceste condiții numărul total al șomerilor înregistrați în evidențele agențiilor județene pentru ocuparea forței de muncă a fost de 629.960 de persoane, cu 6.516 persoane mai puține față de finele lunii Decembrie 2010 – conform datelor Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM).

Autoritățile au constatat astfel că în ciuda disponibilizărilor masive din sectorul bugetar realizate în 2009 și 2010 rata șomajului a continuat să scadă iar acest fenomen este explicabil prin doi factori: munca la negru și reorientare a populației ocupate dinspre sectorul secundar  (cel mai afectat de disponibilizări) spre cel primar, agricultură de subzistență fiind pentru aceste persoane o alternativă la șomaj (conform BNR).

Munca la negru preferată de patronii români

În perioada de “boom” economic a României din intervalul 2006-2008 nu mai puțin de  23% dintre salariații români și-au primit parțial sau total salariul în mână, adică în numerar (la negru) și nu pe cartea de muncă, în timp ce media din Uniunea Europeană este de 5% (conform Blocului Național Sindical – BNS). Dacă într-o astfel de perioadă, în care intrările de capital au fost substanțiale, angajatorii au preferat să lucreze tot cu oameni la negru aceasta se datorează numai lipsei de interes și profesionalism manifestată de autoritățile statului.

Legat de angajatorii români, același studiu BNS reliefa faptul că perceptia riscului de a fi detectat într-o situație de muncă nedeclarată este, în România, una dintre cele mai reduse din Europa de 28%, față de media pe Uniunea Europeană de 33%. Cu alte cuvinte angajatorii români găsesc mult mai avantajoasă varianta muncii la negru și nu se tem de repercusiuni. Pe scurt, frica de lege și de autoritățile statului este aproape inexistentă.

Companiile multinaționale încurajează munca la negru în România

Pe lângă legislația rigidă, lipsa de pregătire și eficiență a organelor de control sau politizarea excesivă a instituțiilor de stat, un impact important în această ecuație îl au companiile multinaționale. Desigur că problema este una delicată; Însă ce uită mereu să ne explice guvernanții atunci când ne vorbesc de munca la negru din România este tocmai faptul că acest fenomen se datorează într-o mare măsură practicilor aplicate cetățenilor români de angajatorii străini.

Sub masca unor nume mari și de referință în întreaga lume, companiile multinaționale sunt principalii beneficiari și susținători ai muncii la negru și-n final ai evaziunii fiscale. Din cauza actualului sistem economic implementat cu precădere în mai toate statele democratice de pe glob, economiile se bazează și au ca motor principal întreprinderile mici și mijlocii. Dar atenție, societățile ce formează cele două straturi economice enunțate sunt la rândul lor conectate marilor coloși. Mai exact, orice întreprindere mică sau medie prestează servicii sau produce diverse bunuri pentru una sau mai multe companii din categoria mari contribuabili. Relațiile dintre cel mic și cel mare nu sunt însă echitabile și asta din cauza presiunilor pe care multinaționalele le fac asupra bugetelor de cheltuieli. În încercarea disperată de echilibrare a balanțelor, marile corporații au solicitat de la firmele mici și mijlocii prețuri aproape absurde. Astfel motorul economiei românești, în lipsa unei susțineri reale din partea statului, a fost presat să  ducă o sarcină și mai mare decât până acum; Pe de o parte să-și susțină propriile cheltuieli și să producă utilizând același număr de angajați dar totodată produsele și serviciile să fie la prețuri mai mici, presați fiind la negocieri de giganții economiei mondiale.

În aceste condiții de piață și ca o consecință a presiunii multinaționalelor, firmele românești au încercat să evite falimentul prin ascunderea profitului și utilizând munca la negru. Așa se poate explica de ce în ciuda disponibilizărilor masive din sectorul bugetar rata șomajului în România se află într-o continuă scădere.

Rețeta olandeză aplicată în România

Dacă în statele de origine investitorii străini n-au curaj să se joace cu legea, în România aceștia fac practic ce vor. Schemele economice aplicate de firmele cu acționariat străin sunt diverse și de cele mai multe ori invizibile pentru autorități, în ciuda faptului că acționează la vedere.

Exemple concrete sunt foarte multe și așa cum obișnuim vom prezenta pe larg o astfel de partitură pusă la punct pe teritoriul României de către un grup de investitori străini:

Pe scurt, Dragsail Holding Limited este o societate offshore înregistrată pe data de 3 August 2004 în insula Cipru, cu sediul la căsuța poștală numărul 1066, de pe bulevardul Themistoklis Dervis, reprezentată legal de către o altă companie numită CCY Management Limited.

Ca o paranteză, merită precizat și faptul că, toate entităţile offshore din Cipru sunt societăţi pe acţiuni sau societăţi de persoane ce aparţin în totalitate străinilor. Dacă unitatea comercială este dirijată şi controlată din afara Ciprului ea nu este supusă la impozit pe venit în Cipru și astfel afaceriștii găsesc atractivă metoda înființări unor companii pe insulă, singurul motiv fiind reprezentat de expatrierea beneficiilor financiare și evitarea impozitării

Mai departe, compania offshore Dragsail Holding Limited este unicul acționar al societății The Contract Cleaning Company SRL – firmă înmatriculată la București în anul 2005. Dacă aruncăm o privire pe cifrele declarate de compania românească cu acționariat cipriot observăm câteva diferențe ce pot pune pe gânduri orice persoană chiar și mai puțin avizată. Astfel, în anul 2006 societatea The Contract Cleaning Company a declarant organelor statului o cifră de afaceri de 2.925.686 RON având înregistrați un număr de 218 angajați cu contract de muncă; În anii următori, respectiv 2007, 2008 și 2009 cifra de afaceri a firmei a crescut de trei ori ajungând la 7.897.773 RON, în schimb cifra angajaților s-a menținut la 220 de persoane. Fiind vorba de o societate ce are ca obiect de activitate curățenia și întreținerea clădirilor este greu de apreciat că aceste servicii se pot dezvolta fără forță de muncă, mai ales cât timp nu s-a inventat încă un aparat care să facă singur curățenie. Desigur, poate că administratorii acestei societăți au avut abilitatea necesară de a identifica noi modalități în prestarea serviciilor, într-un volum de trei ori mai mare față de anii precedenți, fără să fie nevoiți să angajeze și personal numeros; Din păcate însă, această ipoteză de lucru este în mod flagrant contrazisă de orice afacere pe domeniu, cifra angajaților fiind unul dintre indicatorii principali ai dezvoltării.

Triunghiul bermudelor fiscale lovește economia românească

În buna tradiție a investitorilor străini, mult lăudați de fiecare guvernare iresponsabilă în detrimentul afaceriștilor autohtoni și cazul prezentat devine elocvent dacă se observă că această schemă economică a fost pusă la punct de un cetățean olandez, pe numele său Martens Ben Ric Han. Interesant este și faptul că, nu doar societățile prezentate sunt organizate în cascadă pe axa paradisului fiscal Cipru-România, dar și administratorul are mai multe adrese; Astfel, Ben Martens s-a născut în Olanda pe data de 30 Ianuarie 1963 este domiciliat în Austria la Viena și are drept de rezidență în România, la București.

Se ridică evident întrebarea de ce preferă un astfel de “investitor” să lucreze în România, o țară rigidă din multe puncte de vedere, cu o legislație instabilă și un sistem administrativ birocratizat excesiv? Răspunsul nu este greu de ghicit: Dacă aruncăm o privire în legislația muncii din țări precum Olanda sau Austria este lesne de sesizat că nu oricine poate face afaceri în condițiile în care pentru un singur angajat găsit fără forme legale de muncă angajatorul (firma) poate achita amenzi cuprinse între 36000 și 50000 de Euro. Mai mult chiar, în Franța de exemplu, administratorul unei societăți poate răspunde penal în cazul în care firma pe care o conduce este depistată cu angajați fără contract. Și astfel “investitorii” străini vin în țara noastră și fac exact ce se tem să facă în țările de origine, pentru că în România totul se vinde și se cumpără.

Mai mult chiar, aceste practici sunt stimulate în mod direct de către marile companii multinaționale care aleg să semneze diverse contracte fără să se asigure că partenerii de afaceri respectă la rândul lor legislația muncii sau codul fiscal. De ce preferă marile corporații să lucreze cu societăți obscure este și mai simplu de înțeles: Evident, pentru că este mai ieftin ! Dar mai ieftin pentru o companie mare înseamnă muncitori români fără drepturi și asigurări sociale, un buget de stat mai sărac un viitor mai puțin sigur pentru noi toți. Și dacă cineva se mai întreabă încă de nu sunt fonduri disponibile pentru spitale, școli sau plata pensiilor, răspunsul este unul singur: “Aici sunt banii dumneavoastră!”

Articolul precedent
Articolul următor