AcasăActualitateCostel Aurelian Dumitrașcu nu a fost ales viceprimar la Năvodari. Costin Ilinca...

Costel Aurelian Dumitrașcu nu a fost ales viceprimar la Năvodari. Costin Ilinca invită consilierii la negocieri

Consilierii Locali din Năvodari s-au întrunit, astăzi, într-o ședină extraordinară, convocată de primarul Florin Chelaru.

 

Printre proiectele de pe ordinea de zi, s-a votat și alegerea viceprimarului orașului, pentru care au fost făcute doua propuneri: Costel Aurelian Dumitrașcu (PMP) și Cristian Bălașa (URS-PLUS).

 

În urma scrutinului, Costel Aurelian Dumitrașcu a primit 9 voturi, în timp ce adversarul său 7 voturi.

 

Secretarul ședinței a consemnat că nu s-a realizat majoritatea absolută, deoarece două dintre voturi au fost declarate nule. Unul dintre consilieri a fost declarat absent de la ședință.


În aceste condiții, primarul Florin Chelaru convoacă din nou, pentru data de 6 noiembrie, consiliul local, pentru reluarea votului.

 


“Mult discutata alianță PSD-PMP din consiliul local Năvodari se dovedește nefuncțională chiar înainte de a se forma! Propunerea unui ales local PMP pentru funcția de viceprimar cu susținerea PSD nu a întrunit numărul necesar de voturi! Drept urmare, invit public partidele de dreapta din Consiliul Local Năvodari la negocieri pentru a forma o majoritate împotriva PSD, colegilor consilieri de la PMP vreau sa le reamintesc că partidul din care fac parte s-a poziționat de la nivel național împotriva oricărei alianțe cu PSD și să nu uite că ultimii patru ani de alianță toxică pe care au avut-o în Consiliul Județean Constanța au îngropat partidul din care fac parte la municipiu!” declară Costin Ilinca, Consilier Local Năvodari, membru Partidul Neamul Românesc.