AcasăActualitateConsilierul local Ion Narcis Ion nu mai e ”happy”. Primarul Valentin Vrabie...

Consilierul local Ion Narcis Ion nu mai e ”happy”. Primarul Valentin Vrabie i-a făcut plângere la A.N.I.

La Medgidia, primarul Valentin Vrabie și viceprimarul Luminița Vlădescu sunt, de câteva luni, într-un război deschis, iar acestă situație dă peste cap întreaga activitate a adiminstrației locale.

Cei mai afectați sunt locuitorii orașului care asistă la o luptă politică de joasă speță.

Cu doat câteva zile în urmă, Luminița Vlădescu alături de Ion Narcis Ion, coleg din PSD și consilier local, reclamau faptul că primarul i-ar fi bătut.

A intervenit poliția pentru a aplana un conflict inexistent iar de aici lucrurile au degenerat.

Punctul culminant a fost atins în cadrul ședinței de consiliu local din data de 15 februarie 2018, când consilierii PSD au refuzat, fără nicio justificare plauzibilă, să voteze bugetul de cheltuieli al municipiului.

Practic, au paralizat în mod voit activitatea primărei și implemetarea proiectelor la care s-a lucrat în ultimele luni, fără să țină cont de interesele și nevoile medgidienilor.

Și pentru că totul pleacă de la bani și nu de la corectitudinea atât de des și fals invocată, iată ce l-a supărat pe consilierul agresat Ion Narcis Ion, cel care a sunat la 112 , după ce a fost dat afară din biroul primarului:

În anul 2017, la Medgidia s-a desfășurat ”Cupa Old Boys”, eveniment organizat de către consilierul local Ion Narcis Ion.

Primăria a alocat atunci 37.000 de lei pentru această competiție.  Banii s-au primit prin Asociația Happy Kids, fiind vorba de nouă persoane care s-au ocupat de acest eveniment.

Astfel, Ion Narcis Ion, în calitate de organizator, a încasat suma de 1166 de lei. Pentru că la acea vreme Ion Narcis Ion ocupa, ca și acum, funcția de consilier local, încasarea acestor bani contravine legii.

Dar nu era problemă pentru domnul consilier care a ținut morțiș ca și în acest an să fie happy și să organizeze, din nou, rentabilul eveniment.

Primarul Valentin Vrabie a refuzat să-i mai dea bani, motiv pentru care Ion Narcis Ion a declanșat un scandal în toată regula, urlând ca din gură de șarpe că a fost bătut de primar.

În atenția Autorității Naționale de Integritate a fost trimisă o sesizare prin care se aduce la cunoștință faptul că Ion Narcis Ion, în calitate de consilier local al municipiului Medgidia, a încasat bani de la bugetul local, ca și organizator de evenimente, ceea ce înseamnă conflict de interese și incompatibilitate.

Urmează ca autoritățile să cerceteze acest aspect.

Totodată, astăzi, 16 februarie 2018, începând cu ora 15 consilierii locali ai municipiul Medgidia sunt, din nou, convocați în ședință  extraordinară de îndată pentru a se vota bugetul.