În data de 21.06.2016, în jurul orei 22.50, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul S.P.F. Ostrov, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a solicitat unei persoane de sex masculin să prezinte documentele la control.
Astfel, s-a constatat că persoana în cauză este cetăţeanul bulgar K.P., în vârstă de 46 de ani, pe numele căruia, poliţiştii de frontieră au constatat că era emis un mandat european de arestare.
Bărbatul în cauză se sustrăgea punerii în aplicare a mandatului, emis de autoritățile bulgare pentru săvârşirea mai multor infracţiuni privind fraudele bancare.
În cauză polițiștii de frontieră efectuează cercetări privind săvârşirea infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, faptă prevăzută şi pedepsită de art.32, al.1, Cod Penal, bărbatul fiind predat unei echipe operative din cadrul I.P.J. Constanţa în vederea punerii în aplicare a mandatului european de arestare.


