După săptămâni întregi de pregătiri, planuri şi idei, Campionatul Naţional de Juniori/Seniori la Taekwondo WTF s-a desfăşurat la Sala Sporturilor cu succes. Prezenţa a 37 de delagaţii din toată ţara a făcut ca lupta pentru mult râvnitul titlu de campion naţional să fie crâncenă.
Clubul Tae Keon Hârşova a participat la categoria de vârstă juniori cu un număr de 8 sportivi, dintre care 5 au urcat pe podium.
Au cucerit 2 titluri de campioni prin sportivii Sclipcea Gabriel Vasile la categoria -48kg şi Aliman Valeriu la categoria -59kg.
Pe locul al III-lea s-au clasat alţi 3 sportivi, Pelivan Andreea -68kg, Cazacu Sergiu -51kg şi Dragone Ruxiţa -52kg.
Categoria de vârstă seniori a fost reprezentată de doi sportivi, Malanca Robert Cătălin -63kg şi Ifrim Teodor Gabriel -68kg.
Cel din urmă a reuşit să recucerească titlul de campion naţional şi totodată să devină cel mai bun senior masculin al competiţiei.
Campionatul Naţional:
Clasamentul general pe echipe la seniori:
Locul I Steaua Bucureşti
Locul II Dinamo Bucureşti
Locul III Asiart Hârşova
Clasament general pe echipe juniori:
Locul I Steaua Bucureşti
Locul II CSM Mihail Kogălniceanu
Locul III Xplosiv Târgu Mureş
În paralel cu aceste campionate s-a desfăşurat şi Cupa Tomis. Speranţele de a o păstra acasă, la Constanţa, nu au fost în zadar.
Mobilizarea extraordinară a celor 22 de participanţi, copii, juniori mici şi cadeţi a făcut ca trofeul desemnat clasei B să revină constănţenilor. Acest rezultat vine ca o confirmare a faptului că o nouă generaţie este în formare, o generaţie promiţătoare, poate chiar viitori campioni internaţionali. S-au remarcat prin câştigarea locului I următorii sprortivi:
Miutu Brianna copii 2 -25kg
Pribeagu Lorena copii 1 -25kg
Sandu Andra juniori mici -35kg
Marin Georgiana juniori mici +40 kg
Curt Omer Maxun juniori mici -30kg
Dinescu Yusuf cadeţi -45kg
Trefil Claudiu -53kg
Locul II a fost obţinut la categoria de vârstă copii de:
Ionescu Carla,
Curt Omer Ibazer,
Badea Iulian,
Dinescu Omer,
iar la categoria juniori mici şi cadeţi de Bălan Bianca Gabriela, Gligan Sergiu şi Bălan Raluca Elena. Sportivii constănţeni au reuşit să cucearească alte 3 medalii de bronz, Cheval Mihai Daniel, Logofătu Vlad Andrei şi Artion Claudia.
Una dintre marile surprize o reprezintă evoluţia deosebit de bună a sportivilor din Centrul de Plasament „Micul Rotterdam” alături de care a fost semnat un parteneriat în 2013/2014.
Un număr de 5 sportivi din 6 au reuşit să urce pe podium. Tânprul Sclipcea Gabriel a devenit al II-lea campion naţional din Centrul de Plasament, după ce luna trecută, la Campionatul Naţional de Copii, Juniori mici şi Cadeţi, Curt Omer Ibazer cucerea medalia de aur.
Cupa Tomis
Clasament general clasa A ( sportivi avansati)
Locul I Real Taekwondo Team Botosani
Locul II CSM Mihail Kogălniceanu
Locul III Taerobic GEDO Team
Clasamnet general clasa B (sportivi incepatori)
Locul I Tae Keon Hârşova
Locul II Dunarea Galati
Locul III CSM Mihail Kogălniceanu




