Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus trimiterea în judecată a lui Valeriu-Adrian Mihai, avocat în cadrul Baroului Constanţa, în sarcina căruia s-au reţinut două infracţiuni de trafic de influenţă, din care una în formă continuată.
Procurorii DNA au reţinut că în perioada februarie 2011- iunie 2012 Valeriu-Adrian Mihai a pretins de la un denunţător 8.000 de euro, din care a primit 2.500 de euro şi acte de înstrăinare fictivă de bunuri pentru suma de 20.000 de lei (cu rol de a garanta primirea ulterioară a banilor). În schimb, avocatul a promis că va interveni pe lângă organele judiciare penale, astfel încât denunţătorul să beneficieze de înjumătăţirea pedepsei în dosarul penal în care era cercetat în acea perioadă.
De asemenea, în perioada ianuarie – martie 2006, avocatul a pretins şi primit de la un alt denunţător suma de 2.000 de euro, în schimbul promisiunii că va interveni pe lângă un judecător din cadrul Judecătoriei Constanţa, învestit cu un dosar în care acesta era judecat şi pentru a-l determina să pronunţe o soluţie favorabilă. În vederea confiscării, procurorii au instituit sechestru asigurător asupra unui autoturism aparţinând lui Valeriu Adrian Mihai.
În 17 octombrie, Curtea de Apel Bucureşti a dispus faţă de Valeriu-Adrian Mihai arestarea preventivă pentru 29 de zile. În 23 octombrie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus cercetarea în stare de libertate a inculpatului şi luarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara pentru 30 de zile, măsură ce a fost prelungită ulterior de către procuror. Dosarul a fost înaintat spre judecare la Curtea de Apel Constanţa.