Atentie, se oprește apa în mai multe zone din municipiul Constanța și în orașul Ovidiu!

Pentru executarea lucrărilor de înlocuire a unor conducte și vane de legătură, din incinta Stației de Pompare Caragea Dermen din municipiul Constanța, RAJA S.A. va întrerupe furnizarea apei potabile, din noaptea de marți – 06 octombrie 2020, ora 22.00, până miercuri – 07 octombrie 2020, ora 10.00.

Vor fi afectați de lipsa apei consumatorii din următoarele zone:

  • Centru, Piața Ovidiu – Peninsulă, Universitate, Piața Chiliei, precum și cei din cartierele Tomis I, Tomis II, Stadion Gheorghe Hagi, Tăbăcarie, Delfinariu;

  • Zona Comercială Nord: Dedeman, Carrefour și Selgros;

  • cartierele Palazu Mare, Tomis Plus, Boreal, Maurer Residence, Magenta, Green Ville, Sigma Residence;

  • Orașul Ovidiu.

De asemenea, în același interval orar se va furniza apă cu presiune scăzută utilizatorilor din cartierele Faleză Nord și Balada (Casa de Cultură).

”Ne cerem scuze pentru neplăcerile create abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în parametrii optimi, în cel mai scurt timp. Totodată, rugăm toți consumatorii afectați de această lucrare să își asigure rezerva minimă de apă, pentru consum și uz casnic, în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă”, spun reprezentanții RAJA.

Lasă un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi publicată.

Alte Știri
Încarcă mai mult