AcasăActualitateAproximativ o tonă de motorină, confiscată în Portul Constanţa

Aproximativ o tonă de motorină, confiscată în Portul Constanţa

Poliţişti de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au identificat un grup de şapte persoane de cetăţenie română care a fost implicat în transferarea unei cantităţi de 1.000 litri de motorină fără respectarea procedurilor legale.

În data de 19.02.2013, în jurul orei 15.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Constanţa au executat o misiune specifică în zona de competenţă, unde au verificat o ambarcaţiune sub pavilion România, acostată pe malul drept al canalului Dunărea – Marea Neagră.

În urma controlului au fost descoperită la bordul ambarcaţiunii, în magazia de materiale şi sala cârmei, o cantitate de produs petrolier cu miros specific de combustibil tip Diesel, pentru care nicio persoană din cele depistate la locul faptei nu a putut prezenta documente justificative.

Totodată, la mal, la aproximativ 20 de metri de ambarcaţiune, se afla o autoutilitară marca Iveco, în care au fost descoperite trei recipiente din material plastic în care se afla depozitată cantitatea de 1.000 litri pentru care conducătorul auto nu a putut prezenta documente legale.

Cercetările au stabilit faptul că respectiva cantitate de produs petrolier a fost sustrasă iniţial, de la un împingător, şi depozitată pe ambarcaţiunea în cauză, în activitatea ilegală fiind implicate şapte persoane.

Poliţiştii de frontieră au ridicat în vederea confiscării cantitatea de motorină, evaluată la aproximativ 6.000 lei, iar autoutilitara şi ambarcaţiunea au fost indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor.

Persoanele în cauză, cu vârste cuprinse între 22 şi 56 ani, sunt cercetate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „complicitate la furt calificat”, „conducerea unei nave de către o persoană fără brevet sau fără certificat de capacitate corespunzător” şi „încredinţarea cu ştiinţă spre conducerea unei navei unei persoane fără brevet sau certificat de capacitate corepunzător”, fapte prevăzute şi sancţionate de art. 208, alin. 1 şi art. 209, lit.a din Codul Penal, cu aplicarea art. 33, lit.a Cod Penal, respectiv art. 2, alin. 2 din Legea 191/2003.