Având în vedere apropierea sezonului de iarnă 2012-2013, dorim să reamintim tuturor conducătorilor de autovehicule regulile de bază cu privire la pregătirea autovehiculelor şi conduita în trafic. Pentru a evita efectele negative pe care sezonul rece le are asupra autovehiculelor, primele lucruri care trebuie avute în vedere atunci când vine vorba de pregătirea acestora pentru iarnă sunt:
-verificarea sistemului de degivrare şi climatizare,
-verificarea sistemului de lumini, inclusiv cele pentru ceaţă,
-dotarea autovehiculelor cu anvelope specifice sezonului de iarnă, lanţuri antiderapante, săculeţi de nisip, lichid de parbriz specific temperaturilor scăzute, antigel.
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prevede, sancţionarea conducerii autovehiculului pe drumurile publice acoperite cu zãpadã, gheaţã sau polei, fãrã ca acesta sã fie dotat cu anvelope de iarnã, iar în cazul autovehiculului de transport marfã cu o masã totalã maximã autorizatã mai mare de 3,5 tone şi al autovehiculului de transport persoane cu mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv cel al conducãtorului auto, fãrã ca acestea sã fie echipate cu anvelope de iarnã pe roţile axei/axelor de tracţiune sau fãrã a avea montate pe aceste roţi lanţuri sau alte echipamente antiderapante omologate.
Amenda pentru fapta menţionată mai sus este de la 9 la 20 puncte-amendă, respectiv între 630 şi 1.400 lei, iar sancţiunea contravenţională este însoţită şi de măsura reţinerii certificatului de înmatriculare.
În ceea ce priveşte conduita pe timpul deplasărilor, poliţia rutieră vine în ajutorul conducătorilor de autovehicule cu următoarele recomandări:
-să adapteze permanent viteza la condiţiile de drum (carosabil acoperit cu zăpadă, gheaţă sau polei),
-să circule cu o viteză care să nu depăşească 30km/h în localităţi şi 50km/h în afara lor când partea carosabilă este acoperită cu, gheaţă, polei, mâzgă sau zăpadă bătătorită,
-să folosească corespunzător atât sistemul de iluminare, semnalizare cât si cel de climatizare şi dezaburire,
-să păstreze în mers o distanţă suficientă pentru a preveni producerea unei coliziuni atunci când condiţiile de deplasare sunt nefavorabile,
-să nu bruscheze comenzile şi să folosească cu preponderenţă frâna de motor,
-în zilele cu ploi, lapoviţă sau ninsoare să acţioneze din timp ştergătoarele de parbriz,
-în situaţia unor căderi masive de zăpadă care vor impune inchiderea sau restricţionarea temporară a accesului pe anumite drumuri, conducătorii auto. să respecte indicaţiile poliţiştilor rutieri sau a semnalizării corespunzătoare.
Nu în ultimul rând, rugăm conducătorii auto începători să evite pe cât posibil conducerea autovehiculelor în condiţii de drum alunecos, pe timp de noapte sau pe distanţe mari, dată fiind experienţa redusă şi riscul implicării în evenimente rutiere nedorite.