”Florin Cîțu se laudă pe facebook că datorită intervenției sale cele două persoane rănite în urma exploziei de la Petromidia vor fi transferate în străinătate precizând că „pacientul trebuie să aibă parte de cel mai bun tratament”.
O gafă nefericită și o recunoaștere a faptului că sistemul medical din România nu are resursele necesare în a acorda ajutor medical pentru problemele de sănătate mai complicate.
De ce nu se pot trata românii la ei în țară? De ce chiar și după lecția dură a pandemiei care a scos la iveală atâtea neajunsuri și probleme ale sistemului sanitar, nu ați reușit să faceți din spitale locuri sigure, eficiente, care funcționează corespunzător demn pentru un stat european?
România rămâne țara mică și necăjită a Europei, incapabilă să ofere servicii sanitare adecvate și care solicită permanent ajutor celor mai mari și mai puternici!
O mare rușine că mii de medici școlarizați în România au ales calea străinătății din cauza situației economice deplorabile de la noi.
Rușine că în loc ca autoritățile să facă toate eforturile pentru a finanța și sprijini sistemul public de sănătate are grijă să îi îmbogățească pe cei din mediul privat.
Rușine că deși românii plătesc contribuții pentru sănătate, tot în străinătate și tot pe banii lor ajung să se trateze.
Când veți reuși să puneți pe picioare un sistem funcțional, sustenabil și de încredere pentru români? Și care sunt măsurile prin care dreptul la sănătate din Constituție să fie cu adevărat garantat?”, a spus deputatul PSD Constanța, Cristina Dumitrache.
Cristina Dumitrache: ”Florin Cîțu se laudă pe facebook că transferă răniții de la Petromidia în străinătate”
RELATED ARTICLES


