AcasăActualitate"Pericolul consumului de droguri", acțiune de informare organizată de PUSL Constanța

„Pericolul consumului de droguri”, acțiune de informare organizată de PUSL Constanța

Sâmbătă, 30 septembrie 2023, Organizația Județeană PUSL Constanța, a desfășurat o acțiune de informare cu tema – „Pericolul consumului de droguri”, avându-l ca invitat pe Marius Cristian Oprișan, fost comisar și șef al Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Constanța. președinte și membru fondator la Asociația de Prevenire, Evaluare și Terapii în Adicții Equitas Constanța.

În cadrul discuțiilor s-au dezbăt problemele cu care se confruntă societatea de astăzi, adicția de substanțe psihotrope, efectele negative ale acestora asupra tinerilor, dar și asupra familiilor, acțiuni și metode de informare, prevenire și combatere a acestui flagel.

PUSL este prima organizație politică ce apelează la specialiști în ceea ce înseamnă traficul și consumul de droguri în județul Constanța. Este o mare problemă, iar părinții sunt cei care trăiesc adevărate traume. De aceea este foarte important sa știm unde putem merge, la cine putem apela în cazul adicției. Din păcate, la această oră, Constanța are o mare problemă pe parte de tratare a acestei boli. Spitalul de Psihiatrie Palazu Mare nu are secție de minori, ci doar de adulți. Părinții trebuie sa ajungă la București, unde sunt două spitale care tratează tineri. Iașul are 5 mari spitale, din care două sunt de psihiatrie. Pe parte de prevenție, în județul Constanța am încercat să ținem sub control fenomenul. Facem acțiuni de conștientizare și suntem deschiși să colaborăm cu oricine are nevoie de sprijin. După pandemia de Covid, consumul de substanțe a crescut exponențial. Există tipare de consum. Cocktailuri de medicamente luate din farmacii, combinate cu alcool. Se consumă solvenți, Funny Gas. Periodic, din 3 în 3 ani, structurile abilitate ale României efectuează studii pentru a constata care este prevalența consumului de substanțe. Ultimul studiu arată că 10,7 % din români au consumat măcar o data astfel de substanțe. 9,5, în rândul tinerilor de 16 ani. În 2019 etnobotanice au fost cele mai consumate. Decidenții politici trebuie sa știe foarte bine fenomenul, de la specialiștii care interacționează direct cu consumatorul, ca să poată lua decizii în cunoștință de cauză.”, a spus Marius Cristian Oprișan


Acțiunea a fost interactivă
. Tinerii prezenți în sală au pus întrebări, au povestit despre experiențele lor sau ale cunoștințelor lor și au primit informații și sfaturi utile despre lupta cu adicția.

Consumul de droguri este un fenomen care a luat amploare în întreaga Europă. Nici România nu a scăpat de acest flagel, cel mai des întâlnit în rândul tinerilor. La nivelul orașului Constanța tinerilor nu li se oferă nicio alternativă sănătoasă de petrecere a timpului liber. Nu există săli de sport, terenuri de sport, activități recreative, cercuri, cluburi sportive care să se implice serios. De asemenea, Direcția de Asistență socială trebuie să aibă centre de tratament cu specialiști care să preia cazurile, să trateze, să facă terapie cu cei care se confruntă cu problema adicției. Rolul administrației locale este să se implice activ și real în viața cetățenilor. Există soluții, există pârghii, dar nu există interes, din păcate.”, a declarat Gihan Eseghep, președintele PUSL, municipiul Constanța.

La rândul său, Florentin Chiforeanu, președintele filialei județeane PUSL a ridicat problema priorităților celor care au putere de decizie, subliniind faptul că sănătatea și educația nu se află pe lista de interes.

Constanța este mai degrabă o zonă de consum și nu una de dezvoltare. Autoritățile sunt interesate de cluburi de noapte, baruri și restaurante, nicidecum de platforme industriale, o bază sănătoasă de la care să plecăm, care să dezvolte județul. Nu avem școli, spitale, fabrici, dar avem cluburi în care se consumă droguri. Acțiunea noastră de astăzi este doar începutul. Ne propunem să facem astfel de evenimente în cât mai multe locuri. Alături de domnul Oprișan dorim să tragem un semnal de alarmă, să ajutăm tinerii cu probleme, dar să și prevenim.”, a spus Chiforeanu.