AcasăActualitateCetatea Histria ar putea fi reabilitată. Un proiect discutat la Constanța a...

Cetatea Histria ar putea fi reabilitată. Un proiect discutat la Constanța a fost depus la Senat

Mai mulţi senatori şi deputaţi ai Coaliției au depus la Senat un proiect de lege care prevede că în rezervaţiile ştiinţifice ar putea fi interzise orice activităţi umane, cu unele excepţii, printre ele numărându-se activităţile de cercetare.

Propunerea legislativă a fost inițiată de către Vasile Dîncu și modifică şi completează alin. (1) al Art. 23 din Ordonanţa de Urgenţă 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice.

Proiectul vine după ce Ana-Maria Vătămanu, președintele ADDJC, și CJC au realizat demersurile pentru accelerarea găsirii unei soluții legislative care să deblocheze proiectul de reabilitare a Cetății Histria.

„Acest proiect a fost demarat în anul 2014. Suntem la 9 ani de la acel moment și, până acum, problema legislativă care să ducă la deblocarea proiectului de reabilitare a Cetății Histria nu a fost rezolvată. Am identificat, alături de partenerii noștri de dialog, această cale juridică, de modificare, prin ordonanță de urgență, a legislației de mediu, astfel încât să poată fi obținut avizul de mediu. În perioada următoare, vom face toate demersurile către Ministerul mediului, în acest sens. Este un proiect foarte important. Nu ne mai putem permite să pierdem timp și bani, cu atât mai mult cu cât, în iunie anul acesta, va expira certificatul de urbanism”. a declarat Ana-Maria Vătămanu.

În expunerea de motive, inițiatorii proiectului au precizat:

„Zona Istria – Sinoie este zonă strict protejată care face parte din Rezervaţia Biosferei Delta Dunării. Conform dispoziţiilor Hotărârii Guvernului nr. 248/1994 pentru adoptarea unor măsuri în vederea aplicării Legii nr. 82/1993 privind constituirea Biosferei «Delta Dunării», Zona Istria-Sinoie (400 ha) este amplasată în partea sud-vestică a rezervaţiei, în extremitatea nord-estică a grindului Saele şi cuprinde promontoriul constituit din şisturile verzi pe care este situat ansamblul arheologic Histria şi o porţiune din grindul Saele, situată între şoseaua Cetatea Histria-Satul Nuntaşi şi partea estică a grindului Saele având o lungime spre sud de circa 6 km şi o lăţime cuprinsă între 1.300 m spre nord şi 300 m spre sud. În zona există o mare varietate de specii de păsări: călifarul alb (Tadoma tadoma), raţe, gâşte etc., uneori apărând şi specii noi pentru ţara noastră. Zona prezintă şi o valoare arheologică deosebită. Cetatea Histria a fost înfiinţată în anul 657 i.e.n. de grecii din Milet datorită, printre altele, şi bogăţiei în peste a acestei zone”,