Unsprezece rezervoare încărcate cu aproximativ 19.000 de metri cubi de motorină şi păcură, în valoare de peste 75 de milioane de lei, au fost confiscate de poliţiştii de la Transporturi Maritime Constanţa, într-un caz de evaziune fiscală în care este cercetat administratorul unei societăţi.
Poliţiştii Serviciului de Poliţie Transporturi Maritime fac cercetări în cazul unei societăţi comerciale din municipiul Constanţa, precum şi a administratorului acesteia Alexandru Verşinim, , cu privire la săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, se arată într-un comunicat de presă de joi al Poliţiei Române.
Anchetatorii au stabilit că, la sfârşitul lunii iulie, administratorul societăţii a evidenţiat în documentele legale ale firmei operaţiuni fictive aferente tranzacţiilor cu produse petroliere, utilizând un permis de încărcare a 25.000 de tone de combustibil la o navă aflată în Portul Constanţa. Documentul a fost completat în fals, în numele unei alte societăţi comerciale din Constanţa, întrucât firma respectivă nu era de agenturare a navei.
În acest caz, pentru probarea activităţii infracţionale, poliţiştii, sub coordonarea unui procuror de la Parchetului Tribunalului Constanţa, au făcut, miercuri, trei percheziţii domiciliare, din care două în municipiului Constanţa şi una în Bucureşti, la sediul social declarat şi la punctele de lucru ale societăţii.
În urma percheziţiilor au fost ridicate documente de evidenţă contabilă aferente perioadei 2006-2012, precum şi unităţi de calculator ce urmează a fi percheziţionate informatic.
Totodată, anchetatorii au găsit 11 rezervoare de combustibil încărcate cu aproximativ 19.000 de metri cubi de combustibil tip M, motorină, biodiesel şi păcură, în valoare totală de 75.792.000 de lei. Combustibilul a fost indisponibilizat până la stabilirea legalităţii provenienţei acestuia.
Pentru stabilirea exactă a prejudicului produs bugetului de stat va fi solicitată o verificare de specialitate la Direcţia Regionala pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Constanţa, a precizat sursa citată.