Val de evenimente, pe litoral, în acest sfârşit de săptămână. Jandarmii vor fi prezenţi peste tot

În  acest sfârşit se săptămână, efective de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean  Constanţa, în cooperare cu lucrători din cadrul I.P.J. Constanţa, I.S.U. Constanţa şi Poliţia Locală Constanţa vor acţiona pentru asigurarea climatului de ordine la o serie de evenimente publice organizate în zona de responsabilitate.

Astăzi, 29 iunie, oamenii legii vor fi prezenţi în zona Catedralei Arhiepiscopale, unde se va oficia Sfânta Liturghie cu ocazia sărbătorii religioase Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, dar şi în zona Piaţetei Decebal din mun. Medgidia, unde va avea loc un concert susţinut de Corala Armonia, cu acelaşi prilej.

În perioada 29 iunie-02 iulie a.c.,  jandarmii vor avea în vedere desfăşurarea în condiţii de siguranţă a „Festivalului Îngheţatei”, ce va avea loc în Piaţa Ovidiu din mun. Constanţa.

În aceeaşi perioadă, vor fi asigurate măsurile de ordine publică la manifestările cultural-artistice şi sportive organizate cu prilejul „Zilelor oraşului Ovidiu”.

Tot în perioada 29 iunie-02 iulie a.c., se va acţiona în sprijinul jandarmilor din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenţie „Vlad Ţepeş” a Jandarmeriei, pentru asigurarea  măsurilor de ordine publică şi protecţia participanţilor la Dakini Festival, eveniment cultural-artistic ce va avea loc pe plaja din Tuzla.

Sâmbătă, 01 iulie a.c., jandarmii constănţeni vor vor avea în atenţie desfăşurarea într-un climat de ordine şi siguranţă a activităţilor organizate cu ocazia „Zilei oraşului Murfatlar”.

Pentru evitarea oricăror evenimente nedorite, facem următoarele recomandări::

-adoptarea unui comportament decent, în conformitate cu normele de convieţuire socială;

-respectarea indicaţiilor organizatorilor şi ale forţelor de ordine;

-evitarea implicării în conflicte de orice natură;

-respectarea traseelor de deplasare stabilite de organizator;

-acordarea unei atenţii deosebite bunurilor şi obiectelor personale;

-evitarea purtării la vedere a obiectelor de valoare ce pot atrage atenţia;

-să nu participe la evenimente sub influenţa băuturilor alcoolice, să nu aibă asupra lor băuturi alcoolice, arme de orice fel, materii expolzive, substanţe iritant lacrimogene sau cu efect paralizant;

-acordarea unei atenţii sporite copiilor care se pot pierde cu uşurinţă în locurile aglomerate;

-să nu ezite să solicite sprijinul autorităţilor prin apelarea Serviciului Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă – 112 sau să sesizeze cea mai apropiată patrulă, atunci când sunt victimele unor fapte antisociale sau sunt martori la săvârşirea unor astfel de fapte.

 

 

Lasă un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi publicată.

Alte Știri
Încarcă mai mult