USR Constanța își exprimă dezacordul față de alocarea de bani către cluburile sportive private

Milioane de euro din banii constănțenilor ar urma să fie alocate unor cluburi sportive private, în timp de școlile, terenurile de sport și bazele sportive publice sunt lăsate în paragină.

USR Constanța își exprimă dezacordul/protestează față de propunerea primarului Decebal Făgădău de a fi alocate 4,3 milioane euro din bugetul municipiului Constanța pentru cluburi sportive private.

Bugetul local trebuie utilizat pentru investiții și cheltuieli realizate în interesul general al constănțenilor. În condițiile unui buget local evident aflat în dificultate/deficitar din cauza pandemiei Covid – 19, prioritățile primarului Decebal Făgădău de cheltuire a banilor constănțenilor ar trebui să fie cu totul altele.

Ne așteaptă un sfârșit de an extrem de dificil din perspectivă epidemiologică. Este nevoie ca fondurile bugetului local să fie orientate către domeniile unde este mai mare nevoie, prioritare fiind sănătatea și educația.

Spre exemplu, sunt necesare investiții majore în unitățile de învățământ în situația în care noul an școlar va începe atât în condiții normale, cât și într-un sistem hibrid sau exclusiv online.

În acest context, vor crește, cu siguranță, și necesitățile financiare pentru asigurarea securităţii şi sănătăţii pentru personalul angajat, preşcolari şi elevi – cheltuieli care, conform Legii educației, trebuie asigurate din bugetul local.

Să nu uităm, de asemenea, că, în condițiile în care primarul Decebal Făgădău dorește să aloce această sumă uriașă unor cluburi sportive private, există încă foarte multe unități de învățământ din municipiul Constanța care nu dețin terenuri sau săli de sport. Oare câte asemenea amenajări s-ar fi putut realiza cu cele 4,3 milioane de euro?

Nu suntem împotriva sprijinirii performanței sportive la Constanța. Dimpotrivă. Dar considerăm că aceasta este posibilă și puternic încurajată, în primul rând, prin investiții serioase în infrastructura sportivă pentru copii și tineri, prin creșterea/lărgirea accesului la aceste facilități. Așa vor fi create adevărate pepiniere și premise pentru performanța sportivă. Sunt prea multe terenuri de sport, baze sportive și locuri de joacă lăsate în paragină în orașul Constanța pentru a ne permite luxul de a cheltui banii constănțenilor în interes privat.

Le solicităm public tuturor consilierilor ca în ședința Consiliului Local de joi, 30 iulie, să voteze împotriva inițiativei primarului Decebal Făgădău, urmând ca această sumă enormă să fie orientată către investiții și cheltuieli realizate în interesul general al constănțenilor.”, se arată într-un comunicat de presă al USR Constanța.

Lasă un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi publicată.

Alte Știri
Încarcă mai mult