Ministerul Educației a organizat astăzi, 26 noiembrie, o videoconferință la care au participat Ministrul Educației, Ligia Deca, Secretarul de Stat Sorin Ion și inspectorii școlari generali din județele afectate de condițiile meteorologice nefavorabile, pentru evaluarea situației din teritoriu și pentru stabilirea pașilor ce vor urma în ceea ce privește activitatea din unitățile de învățământ.
Date fiind condițiile meteorologice nefavorabile care au generat închiderea unor drumuri și întreruperea alimentării cu energie electrică în localități din mai multe județe, prin hotărârea Comitetelor Județene pentru Situații de Urgență/la solicitarea Inspectoratelor Școlare Județene, cu aprobarea Ministerului Educației, luni, 27 noiembrie, se suspendă activitatea didactică cu prezență fizică în unitățile de învățământ preuniversitar din județele Brăila, Constanța, Călărași, Galați și Tulcea.
Recuperarea activității didactice pentru ziua de 27 noiembrie se va face la decizia Inspectoratelor Școlare Județene, cu consultarea unităților de învățământ și informarea Ministerului Educației.
În restul județelor țării, conform informațiilor primite de la inspectorii școlari generali, activitatea didactică nu este afectată.
Având în vedere că situația este dinamică, Ministerul Educației ține permanent legătura cu reprezentanții inspectoratelor școlare județene.
Vom comunica detalii referitoare la eventuale schimbări privind gradul de afectare a activității din unitățile de învățământ, dacă evoluția situației o va impune.