AcasăActualitateUn poliţist şi o profesoară din Constanţa, reţinuţi pentru proxenetism şi prostituţie

Un poliţist şi o profesoară din Constanţa, reţinuţi pentru proxenetism şi prostituţie

Potrivit unui comunicat al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), procurorii DIICOT Constanţa au făcut mai multe percheziţii pentru destructurarea unei grupări infracţionale specializate în proxenetism şi prostituţie.

Membrii reţelei au desfăşurat activităţi de proxenetism, începând cu anul 2012, într-un salon de masaj. Astfel, angajatele salonului asigurau servicii sexuale contra cost atât în salonul respectiv, cât şi la hoteluri din Constanţa, Eforie şi Năvodari, organizate în prealabil de membrii grupării.

În rechizitoriul întocmit de procurori se menţionează că gruparea infracţională, formată din 19 membri, a beneficiat de sprijinul unui poliţist şi al unui jandarm, aceştia implicându-se în derularea activităţii de proxenetism fie prin transportarea prostituatelor, fie prin punerea la dispoziţie a unor locaţii.

S-a stabilit, totodată, că poliţistul informa personalul salonului ori de câte ori urmau să aibă loc controale ale Poliţiei.

Acesta lucrează ca agent de siguranţă publică la Secţia 3 Poliţie Constanţa, din anul 2003.

De asemenea, potrivit anchetatorilor, concubina liderului grupării, care este cadru didactic la un liceu din Constanţa, se ocupa de postarea anunţurilor pe diverse site-uri, în scopul găsirii de clienţi.

În urma percheziţiilor, au fost identificate 26 de tinere, inclusiv minore, recrutate de membrii grupării, în special din familii cu o situaţie materială precară.

Şapte suspecţi au fost reţinuţi, urmând să fie prezentaţi instanţei cu propunere de arestare preventivă, pentru trafic de minori, proxenetism şi prostituţie.

Conform reprezentanţilor Inspectoratului şcolar Judeţean Constanţa, profesoara cercetată de DIICOT Constanţa lucrează la Colegiul „Mihai Eminescu” din Constanţa, unde predă Informatica.

„Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa va acorda tot sprijinul instituţiilor abilitate şi, în funcţie de rezultatele cercetării procurorilor, va dispune în consecinţă”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISJ Constanţa, Cristina Ivan, precizând că la acest moment nu se pune problema ca femeii să îi fie desfăcut contractul de muncă.

La rândul ei, conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa spune că agentul cercetat în acelaşi dosar de proxenetism este angajat în cadrul instituţiei din anul 2003 şi îşi desfăşura activitatea ca agent de siguranţă publică şi patrulare la Secţia 3 Poliţie Constanţa.

„Conducerea IPJ Constanţa, în conformitate cu statutul poliţistului, a dispus declanşarea cercetării prealabile a acestuia, iar în cazul în care va fi arestat preventiv va fi suspendat din funcţie”, se menţionează într-un comunicat de presă al IPJ Constanţa.

De asemenea, şi Gruparea de Jandarmi Mobile Constanţa a anunţat că va acorda tot sprijinul DIICOT pentru soluţionarea acestui caz, cu menţiunea că este primul caz de acest gen în care este implicat un fost subofiţer al grupării.

O grupare infracţională specializată în proxenetism, care îşi desfăşura activitatea într-un salon de masaj din Constanţa şi ai cărei membri beneficiau de sprijinul unui poliţist şi al unui jandarm, a fost destructurată de procurorii DIICOT, fiind identificate 26 de tinere, inclusiv minore. (mediafax)