Trafic auto restricționat pe strada Steagului, din municipiul Constanța

Pentru remedierea unei avarii survenită astăzi – 16 aprilie 2019, la conducta principală de alimentare cu apă, cu diametrul de 1000 mm, de la intersecția străzilor Steagului cu Străjerului, din municipiul Constanța, s-a impus restricționarea traficului auto pe strada Steagului, tronsonul delimitat de străzile Merișor și Străjerului, în intervalul orar 09,00 -16,00.

Pentru efectuarea reparației, zona menționată a fost împrejmuită și semnalizată corespunzător, iar pentru fluidizarea traficului a fost anunțată și Poliția Locală.

Abonaţii deserviţi nu sunt afectaţi de această lucrare, întrucât echipele de intervenţie încearcă să efectueze reparaţiile cu conducta sub presiune.

”Ne cerem scuze participanților la trafic din zona respectivă, pe care îi asigurăm că echipele RAJA Constanța vor face tot posibilul pentru remedierea avariei într-un timp cât mai scurt”, au transmis reprezentanții companiei de apă .

Lasă un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi publicată.

Alte Știri
Încarcă mai mult