AcasăActualitateStavrositu n-a terminat cu Chiru. Îl vrea afară din PDL

Stavrositu n-a terminat cu Chiru. Îl vrea afară din PDL

Supăraţi pe scorul pe care candidatul lor l-a obţinut la alegerile pentru primărie, membrii Biroului Permanent Local al PDL Constanţa, în frunte cu Maria Stavrositu, s-au întrunit în şedinţă statutară şi au hotârât excluderea lui Gigi Chiru din partid.

Democrat-liberalii s-au supărat pe Chiru nu doar pentru procentul dezastruos pe care l-a avut ci şi pentru că a încălcat în mod repetat deciziile statutare ale Organizaţiei  Municipale şi şi-a făcut campania sub sigla ApC, renunţând la însemnele PDL-ului.

Colegii de partid îi mai reproşează lui Chiru faptul că şi-a asumat poziţii publice în numele organizaţiei, fără însă a se fi consultat cu membrii partidului.

Astfel, Biroul Permanent Local a decis convocarea unui Consiliu de Coordonare Local în data de 24.06.2012 pentru a hotărâ dizolvarea Biroulului Permanent Judeţean şi pentru a solicita demisia preşedintelui Organizaţiei Judeţene, Gigi Chiru.