SPIT Constanța -Monumentele istorice, scutite de la plată dacă au fațadele renovate

Serviciul Public de Impozite și Taxe Constanța informează cetățenii care dețin în proprietate sau administrare clădiri clasate ca monument istoric, de arhitectură sau arheologic, cu fațada stradală și/sau principală renovată sau reabilitată că beneficiază de scutire de la plata impozitului pe clădiri, cu excepția încăperilor care sunt folosite pentru activități economice.

Documentele ce trebuie depuse la organul fiscal local în vederea aplicării scutirii sunt următoarele:

– autorizația de construire, eliberată cu respectarea prevederilor Legii nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

–  procesul-verbal de recepție finală privind lucrările efectuate;

–  actul prin care se face regularizarea taxei pentru autorizația de construire.

 

Lasă un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi publicată.

Alte Știri
Încarcă mai mult