SEAS a schimbat Constanța. Alina-Ioana Vasiliu: „Pentru mine, marele câștig este publicul în sine”

Timp de două luni, Constanța a respirat teatru. Peste 100 de evenimente, săli pline, artiști din întreaga țară, spectacole duse pentru prima dată și în comunitățile rurale, dar și un public care, de la o ediție la alta, devine tot mai numeros și mai curios. SEAS 2026, cea mai amplă ediție de până acum, s-a încheiat, iar pregătirile pentru anul viitor au început deja.

Despre ce rămâne după această vară, dincolo de cifre și aplauze, dar și despre cum se construiește, de fapt, un festival de asemenea dimensiuni, am vorbit cu Alina-Ioana Vasiliu, consultant artistic al Teatrului de Stat Constanța.

SEAS 2026 a fost cea mai amplă ediție de până acum. Acum, la final, cum arată bilanțul în cifre: câte spectacole au avut loc, câți spectatori au participat și care a fost gradul de ocupare a sălilor?

A fost, într-adevăr, cea mai amplă ediție și am simțit cu toții asta, uneori și fizic. SEAS are particularitatea de a transforma vara într-o noțiune destul de abstractă pentru cei care îl organizează. Din iulie până în septembrie, sâmbăta seamănă suspect de mult cu marțea, iar seara trecem de la birou în săli, în culise sau în foaiere.

Cifrele finale le vom oferi la conferința de presă de miercuri, 16 septembrie, dar pot să vă spun că au fost peste 100 de evenimente cu totul, iar numărul de spectatori din această ediție a depășit audiența totală de anul trecut, așa cum ne propunem în fiecare an, de altfel. În spatele lor sunt însă foarte multe lucruri care nu se văd: contracte, transporturi, cazări, drepturi de autor, fișe tehnice, promovare, bilete, schimbări de ultim moment. Toată această muncă foarte puțin spectaculoasă ajunge, seară de seară, să se transforme în spectacol.

Dincolo de cifre, care considerați că a fost marele câștig al ediției din acest an? A existat vreun spectacol sau vreun moment în care reacția publicului v-a surprins?

Pentru mine, marele câștig este publicul în sine. După cinci ediții, văd tot mai mulți oameni dispuși să aleagă un spectacol despre care nu știu mare lucru, să descopere un actor sau un regizor pe care nu îl cunosc. Asta înseamnă că festivalul a câștigat o formă de încredere.

Unul dintre lucrurile importante la SEAS este că aduce la Constanța artiști extraordinari din teatrele din toată țara, oameni care nu sunt neapărat cunoscuți publicului larg pentru că nu joacă în filme sau seriale și nu apar permanent la televizor. Sunt actori excepționali care își fac meseria în teatrele lor, fără pretenții de vedete, și regizori foarte apreciați în breaslă, ale căror nume nu au însă aceeași notorietate în afara ei. Când vezi o sală ridicându-se în picioare pentru niște artiști pe care o mare parte dintre spectatori nu îi cunoștea cu două ore înainte, ai o mare satisfacție.

SEAS a ajuns la cinci ediții și a crescut foarte mult. Simțiți că festivalul a reușit deja să schimbe relația Constanței cu teatrul? Avem astăzi un public de teatru mai numeros decât în urmă cu cinci ani?

Cred că da. Teatrul a devenit mult mai prezent în viața orașului, inclusiv vara, când avem o concurență serioasă: marea, plaja, terasa și vacanța. Faptul că oamenii aleg, în aceste condiții, să intre într-o sală spune ceva.

Dar schimbarea nu este numai numerică. Publicul a devenit mai curios. În cinci ediții a văzut teatru dramatic, dans, performance, spectacole de stradă, producții românești și străine, formule foarte diferite. Cultura se construiește și din obișnuință: dacă vezi multe spectacole bune, începi să compari, să alegi, să-ți formezi gustul, inclusiv să spui că ceva nu ți-a plăcut și să știi de ce. Pentru mine, acesta este deja un public câștigat.

Anul acesta ați dus pentru prima dată spectacole și în sate din județ, prin SEAS Itinerant. Cum a reacționat publicul și va continua această componentă? Vă gândiți ca SEAS să ajungă anul viitor în și mai multe localități?

Eu nu am fost în echipa care a mers efectiv prin județ. Colegii mei au fost cei care au dus teatrul în comunitățile rurale și s-au întors cu povești foarte frumoase despre întâlnirea cu publicul de acolo, inclusiv cu adulți și copii care vedeau pentru prima dată un spectacol.

Mi se pare important principiul de la care pornește SEAS Itinerant: accesul publicului la cultură n-ar trebui să depindă de codul poștal. Există oameni care nu ajung la teatru pentru că teatrul este departe de ei, geografic, financiar sau, pur și simplu, ca obișnuință. Anul acesta, colegii mei au făcut drumul invers și au dus teatrul către ei.

Și există aici o diferență de perspectivă care spune multe. Pentru noi, cei care lucrăm două luni într-un festival cu zeci de evenimente, un spectacol riscă uneori să devină, administrativ vorbind, „spectacolul de joi”. Pentru un copil dintr-o localitate în care teatrul ajunge foarte rar poate fi primul spectacol de teatru pe care îl vede în viața lui. Iar când acel copil pleacă acasă dorindu-și să mai vadă unul, înseamnă că am făcut ceva foarte important.

Dacă anul acesta ne-am concentrat asupra mediului rural, sper ca în 2027 să putem ajunge și în sălile din orașele și comunele mai mari ale județului: Mangalia, Medgidia, Ovidiu, Hârșova, Techirghiol, Eforie, Cumpăna și în alte localități în care există condiții adecvate. Fiind instituție a Consiliului Județean, este firesc ca ceea ce facem să ajungă la cât mai mulți locuitori ai județului.

FOCUS ACCES a fost o altă premieră a ediției 2026, dedicată persoanelor cu dizabilități. Rămâne accesibilizarea o componentă permanentă a SEAS și a Teatrului de Stat Constanța?

Sper foarte mult și cred că da. Pentru mine, FOCUS ACCES a fost una dintre experiențele importante ale acestei ediții și, trebuie să recunosc, și un șoc. Vorbind cu oameni cu dizabilități, văzându-i pe scenă sau ascultându-i la conferința pe care am intitulat-o „SCENA DESCHISĂ – Platforma de dezbateri SEAS pentru accesibilizare în artele spectacolului”, mi-am dat seama cât de puțin știam eu însămi despre realitatea lor.

Am înțeles cât de multe dintre dificultățile lor rămân invizibile pentru noi, tocmai pentru că nu ne lovim de ele. Și cât de ușor ajung oamenii să fie izolați de viața culturală și socială din cauza lipsei de accesibilizare și a nepăsării instituțiilor.

A trebuit să recunosc că eu însămi fusesem oarbă la multe dintre aceste lucruri. Cred că acesta a fost primul câștig al FOCUS ACCES: ne-a obligat să vedem. Accesibilizarea nu este o favoare făcută persoanelor cu dizabilități, este o formă elementară de respect.

Pentru mine, experiența asta a avut și o consecință foarte concretă: mi-am propus să merg de acum înainte prin oraș cu ochii mai deschiși. Am avut și până acum obiceiul de a face sesizări către autorități când vedeam lucruri care nu funcționează, dar promit că voi fi mult mai atentă la barierele pe care înainte poate nici nu le observam: o bordură imposibil de trecut cu un fotoliu rulant, o rampă inexistentă sau inutilizabilă, un acces blocat. Și le voi reclama. Cred că responsabilitatea principală o avem noi, cei fără dizabilități. Suntem mai mulți și avem, tocmai de aceea, o capacitate mai mare de a pune presiune asupra autorităților. Nu putem lăsa exclusiv în seama persoanelor direct afectate lupta pentru niște drepturi care ar trebui să fie de la sine înțelese. Dacă vrem ca accesibilizarea să devină normalitate, trebuie să cerem normalitatea asta împreună.

Sper ca ceea ce am învățat și am făcut anul acesta să intre în practica obișnuită a SEAS și a Teatrului de Stat Constanța. Până la SEAS 2026 am avut traducere în limba semnelor române la unele dintre spectacole, acum am introdus și tur tactil și descriere audio pentru persoanele nevăzătoare. Ne dorim să facem din ce în ce mai multe demersuri de accesibilizare.

Ați început deja să vă gândiți la SEAS 2027? Ce ați schimba după experiența acestei ediții și există un spectacol, un regizor sau o companie pe care vă doriți în mod special să o aduceți anul viitor la Constanța?

Da, inevitabil. Cred că începem să ne gândim la ediția următoare înainte să se termine cea în curs. Vezi un spectacol și te gândești imediat că ar fi foarte bun în SEAS, la Constanța. După care urmează întrebările: este disponibil, încape, cât costă, cum transportăm decorul? Aici se întâlnesc, de obicei, entuziasmul artistic și Excelul.

Pentru 2027 mi-aș dori să descoperim și alte spații în aer liber pe care să le activăm prin spectacole. Sper să avem la dispoziție Teatrul de Vară Mamaia și mi-ar plăcea ca, pentru edițiile următoare, să înceapă reabilitarea Teatrului de Vară Soveja.

Mi-aș dori să poată fi recuperată și Grădina Tomis, pe care anul acesta am scos-o din calcul pentru că lucrările de amenajare necesare ar fi fost prea laborioase și costisitoare. Este un spațiu chiar în centrul Constanței, cu un potențial foarte bun, care stă nefolosit. Sper să se găsească o soluție pentru reabilitarea lui, printr-o investiție privată sau, dacă acest lucru este posibil, prin preluare și investiție publică. Un oraș cu o viață culturală serioasă are nevoie și de infrastructură culturală.

Aș vrea să continuăm SEAS Itinerant și FOCUS ACCES și, categoric, programul de voluntariat, care este, pentru mine, una dintre marile bucurii ale SEAS. Anul acesta am avut peste 400 de înscrieri și mă uit cu foarte multă admirație la copiii ăștia. Sunt deștepți, talentați, inventivi, plini de resurse și au o energie care se transmite. Ador să-i văd cum se atașează de teatru pe parcursul verii, cum încep să cunoască actorii și spectacolele, cum discută despre ce au văzut, cum își formează gusturi și preferințe. Teatrul îi schimbă, cresc ca spectatori, dar cred că, într-o măsură, cresc și ca oameni: lucrează împreună, își asumă responsabilități, comunică, se împrietenesc, descoperă o lume la care altfel n-ar fi avut acces atât de direct.

Iar relația asta funcționează în ambele sensuri. Ei sunt foarte diferiți de noi la vârsta lor, au alte reflexe, alte repere, alt limbaj și altă viteză. Și tocmai asta mi se pare formidabil la întâlnirea cu ei. Nu văd niciun folos în lamentațiile despre „generațiile de azi”. Eu îi văd și mă entuziasmează, mi se pare un privilegiu să-i văd, vară după vară. Sunt mult mai interesanți decât caricatura pe care adulții o fac adesea generației lor.

Avem și noi foarte multe de învățat de la ei: să-i privim în ochi, să-i ascultăm, să înțelegem cum comunică și cum văd lumea și să acceptăm că uneori noi suntem cei care trebuie să ne schimbăm mijloacele. Dacă vrem să ne înțeleagă, trebuie să facem partea noastră de drum spre ei.

Dacă ar trebui să convingeți în câteva fraze un constănțean care nu a venit niciodată la SEAS să vină la ediția din 2027, ce i-ați spune?

I-aș spune să nu mă creadă pe cuvânt. Să vină la un spectacol. Și, dacă se poate, să aleagă ceva despre care nu știe mare lucru, poate un actor al cărui nume nu îi spune nimic și un regizor pe care nu l-a văzut la televizor. S-ar putea ca două ore mai târziu să descopere niște artiști extraordinari și să se întrebe unde au fost până acum. Răspunsul este simplu: erau în teatrele lor și făceau spectacole foarte bune.

Cred în rostul SEAS pentru Constanța. Un oraș la mare poate oferi vara, pe lângă plajă și divertisment, și artă adevărată, întâlniri cu artiști foarte buni, spectacole care te amuză, te emoționează, te contrariază sau îți rămân în minte.

Eu sunt una dintre rotițele mecanismului acestuia, una destul de ocupată și, îmi place să cred, destul de importantă. După o vară în care am lucrat diminețile la birou, serile la spectacole și am constatat încă o dată că weekendul este mai degrabă un concept teoretic, sunt obosită, evident. Dar sunt și foarte bucuroasă că fac parte din asta.