AcasăActualitateScandal între Radu Mazăre şi sindicaliştii din Portul Constanţa. Mazăre: Ce m-ar...

Scandal între Radu Mazăre şi sindicaliştii din Portul Constanţa. Mazăre: Ce m-ar fi împiedicat dacă doream să am o afacere în port? Nu sunt ai noştri la guvern?

Întâlnirea dintre Radu Mazăre şi sindicaliştii din Portul Constanţa nu a ajuns la rezultat, iar cele două părţi s-au acuzat reciproc, primarul spunându-le sindicaliştilor că îi apără pe milionarii din port, iar sindicatele acuzându-l că i-a forţat pe cei care au semnat pentru transferul de acţiuni.

Primarul Constanţei, Radu Mazăre, a spus, luni, întrebat dacă are vreun interes în Portul Constanţa, că dacă ar fi vrut să aibă vreo afacere în port nu l-ar fi putut împiedica nimeni, adăugând: „Nu sunt prieten cu Şova, nu sunt ai noştri la guvern.

Întrebat de jurnalişti dacă nu poate fi suspectat că ar avea un interes personal în Portul Constanţa, Mazăre a spus că dacă ar fi dorit să facă o afacere nu l-ar fi putut împiedica nimeni, mai ales că PSD este la guvernare.

Puteţi să mă suspectaţi de orice, inclusiv că merg pe tocuri. Dacă doream să am o afacere în port, ce m-ar fi împiedicat să o fac, mai ales acum? Nu sunt prieten cu Şova, nu sunt ai noştri la guvern ? Că aşa se fac afacerile în port, când sunt ai noştri la guvern”, a afirmat Mazăre, care a susţinut că nu a avut, nu are şi nu va avea afaceri personale în Portul Constanţa.

El a făcut aceste declaraţii la finalul întâlnirii pe care a avut-o cu o delegaţie a Federaţiei Naţionale a Sindicatelor Portuare, care se opune ca statul să piardă pachetul majoritar de acţiuni la Portul Constanţa, prin transferul altor 13% din acţiuni către Consiliul Local.

Primarul Radu Mazăre s-a întâlnit, luni, la sediul Prefecturii Constanţa, cu o delegaţie a Federaţiei Naţionale a Sindicatelor Portuare, care se opune ca statul să piardă pachetul majoritar de acţiuni la Portul Constanţa, prin transferul altor 13% din acţiuni către Consiliul Local.

Primarul le-a spus celor prezenţi că portul nu s-a dezvoltat cum ar fi trebuit în ultimii 24 de ani şi s-a declarat suprins de protestele sindicaliştilor.

Sunt surprins că aţi iniţiat o acţiune de protest împotriva transferului de acţiuni către Primărie pentru că, în opinia mea, în ultimii 24 de ani portul nu s-a dezvoltat cum ar fi trebuit să se dezvolte. Dacă facem o plimbare prin port şi prin Mamaia constatăm că este o diferenţă enormă de investiţii, dezvoltare, locuri de muncă nou create. Aveţi temerea că rămâneţi fără locuri de muncă, dar interesul nostru este să creştem locurile de muncă şi investiţiile în port„, a afirmat Radu Mazăre.

El a spus că administraţia locală nu a avut niciun cuvânt de spus în port după ce a primit 20 la sută din acţiuni în 2008 şi că toate hotărârile referitore la acesta au fost luate de Ministerul Transporturilor.

Nu am avut niciun cuvânt în port de când avem 20 la sută. Deciziile au fost luate de către Ministerul Transporturilor şi deciziile nu au fost cele mai fericite. Portul trebuia să duduie ca staţiunea Mamaia, unde locurile de muncă au crescut de trei ori şi unde se văd investiţii de la Primărie, fonduri europene, dar şi private. În port a scăzut numărul de investiţii, în Mamaia a crescut. În 2000, când am devenit primar, erau 10.000-12.000 de angajaţi în Mamaia în timpul sezonului, acum sunt 30.000„, a susţinut Mazăre.

El a spus că nu este în regulă ce s-a întâmplat până acum în port pentru că anumiţi investitori au fost avantajaţi atât printr-un nivel redus al chiriilor, stabilit prin Ordonanţă de Urgenţă, cât şi prin contracte de concesiune pe 50 de ani, în condiţiile în care în prezent cei care vor să investească pot încheia contracte doar pe o perioadă de zece ani, cu posibilitatea de prelungire pentru încă zece ani.

Liderul Federaţiei Naţionale a Sindicatelor Portuare, Mircea Burlacu, a lăudat discursul lui Radu Mazăre, spunând că a fost unul “frumos, dar politic” şi că portul şi staţiunea Mamaia nu au nimic în comun.

Amestecăm Mamaia cu portul, sunt chestiuni opuse, nu au nimic în comun. Exploatarea portuară e una complexă, pe care puţini o înţeleg”, a spus Burlacu.

El a precizat că rolul unei administraţii portuare este de a crea facilităţi operatorilor privaţi.

Ce poate face o administraţie portuară pentru operatori este să le creeze facilităţi şi le pot scădea tarifele de operare a navelor. Portul Constanţa este unul dintre cele mai scumpe porturi (…) Nu vom ceda, comunitatea portuară doreşte ca statul să rămână acţionar majoritar cu 50 la sută plus unu din acţiuni, restul faceţi ce vreţi cu ele. Portul este obiectiv strategic naţional„, a încheiat Burlacu.

Radu Mazăre a spus apoi că trecerea portului la comunitatea locală a fost una dintre promisiunile USL în campania din 2012 şi că intenţionează să o respecte.

Nu am spus că activitatea turistică este la fel cu cea portuară. Când am preluat eu Mamaia era prăfuită, acum a ajuns un exemplu în România şi Europa. Investiţiile private în Mamaia sunt de zece ori mai mari decât în port”, a spus primarul Constanţei.

Discuţiile au degenerat în momentul în care Radu Mazăre le-a prezentat protestatarilor mai multe dosare în care se aflau 45.000 de semnături de la constănţeni care sunt de acord cu transferul către CL a altor 13 la sută din acţiunile portului.

Dumneavoastră aţi fost 300 astăzi la protest, aici sunt 45.000 de semnături şi încă 15.000 sunt pe drum să le aducă, sunt deja semnate”, a afirmat Mazăre, arătând spre dosarele din faţa sa.

Liderul Federaţiei Naţionale a Sindicatelor Portuare l-a acuzat pe Mazăre că i-a forţat pe oameni să semneze: „Cum au fost semnate ? Forţând oamenii să le semneze prin pachete şi astea. Vă rog, nu cum argumente din astea că au semnat oamenii cu asociaţiile de bloc, umblând din scară în scară„.

Văd că mă certaţi. Eu nu v-am întrerupt„, a intervenit Mazăre, care a propus să fie organizat referendum local pe această temă, după ce liderul de sindicat propusese referendum naţional.

Primarul i-a acuzat apoi pe sindicalişti că apără punctul de vedere al oamenilor de afaceri care se opun acestei tranzacţii.

Sunteţi… şi tonul ridicat…, eu nu am venit aici să mă certaţi. Cred că obiectivul dumneavoastră este să-i apăraţi pe cei care vă plătesc„, a spus primarul, care după un nou schimb de replici cu liderul sindical l-a acuzat pe acesta că devine „obraznic”.

Ulterior, primarul le-a spus jurnaliştilor că sindicaliştii au venit „montaţi” la această întâlnire şi că apără interesele milionarilor din port, susţinând că a văzut la aceştia „aceeaşi încrâncenare pe care o are şi Băsescu atunci când vorbeşte despre Portul Constanţa„.

Mazăre a mai susţinut că nu toţi operatorii din port se opun trecerii a 13 la sută din acţiuni la municipalitate şi că cei care nu au „conexiuni la nivelul cel mai înalt în România” nu au nimic împotrivă.

El a mai spus că nu vede nicio problemă în faptul că municipalitatea a început o campanie de semnături pentru a afla dacă locuitorii din Constanţa sunt sau nu de acord cu trecerea acţiunilor la Consiliul Local deoarece şi ei trebuie să beneficieze de pe urma portului.

Astfel, constănţenii sunt întrebaţi dacă doresc ca municipalitatea să mai primească un pachet de acţiuni la Portul Constanţa şi dacă sunt de acord ca banii care ar urma să revină oraşului să fie folosiţi pentru mărirea subvenţiei la încălzire. Campania se desfăşoară în mai multe zone din oraş, fiind vizate şi cartierele în care persoanele nevoiaşe şi bătrânii cu pensii mici primesc pachete de la Primărie, dar şi prin asociaţiile de locatari şi proprietari.

La rândul său, preşedintele Federaţiei Naţionale a Sindicatelor Portuare a spus, după întâlnirea cu Mazăre, că, în condiţiile în care nu s-a ajuns la niciun rezultat, sindicaliştii vor continua protestele, marţi şi miercuri şi le vor relua săptămâna viitoare.

Burlacu a mai spus că va fi organizat un miting de amploare în faţa Primăriei Constanţa, la care ar putea participa aproximativ 5.000 de persoane, şi că se poate ajunge chiar şi la oprirea lucrului în port, dacă Guvernul nu va reveni asupra deciziei ca Ministerul Transporturilor să piardă pachetul majoritar de acţiuni.

Aproximativ 300 de angajaţi din Portul Constanţa au protestat timp de două ore, luni dimineaţă, în faţa sediului Administraţiei Porturilor Maritime, nemulţumiţi că alte 13 procente din acţiunile APM ar urma să treacă la Consiliul Local Constanţa.

Guvernul şi autorităţile locale propun ca structura acţionariatului APM să fie următoarea: 33 la sută Consiliul Local Constanţa, 33 la sută Ministerul Transporturilor, 20 la sută Fondul Proprietatea şi 14 la sută din acţiuni să fie listate pe Bursă.

În prezent, Ministerul Transporturilor este acţionar majoritar la Administraţie Porturilor Maritime Constanţa, cu 60 la sută din acţiuni, Fondul Proprietatea deţine 20 de procente şi tot 20 de procente are şi Consiliul Local Municipal. (mediafax)