Joi, 23 iunie a.c., jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa au fost sesizaţi printr-un apel la Serviciul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă-112, cu privire la un conflict izbucnit între două persoane, în cartierul Palas.
Un echipaj de jandarmi s-a deplasat la faţa locului, constatând că sesizarea s-a confirmat.
În fapt, pe fondul unor conflicte mai vechi, A.I. în vârstă de 34 ani, domiciliat în Constanţa, a provocat un scandal, agresându-şi concubina. Totodată, acesta a scos în stradă mai multe obiecte de mobilier şi un televizor.
Jandarmii i-au explicat bărbatului agresiv necesitatea adoptării unui comportament compatibil cu normele de convieţuire socială şi l-au calmat cu o amendă în cuantum de 500 de lei, pentru provocare de scandal.
Cetăţenii pot solicita sprijinul Jandarmeriei prin apelarea Serviciului Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă – 112, sau pot sesiza cea mai apropiată patrulă atunci când sunt victimele unor fapte antisociale sau sunt martori la săvârşirea unor astfel de fapte.