AcasăActualitateSăgeata Năvodari, echipă de Liga I

Săgeata Năvodari, echipă de Liga I

În această dimineaţă, Liga Profesionistă de Fotbal a dat licenţă echipei Săgeata Năvodari pentru a putea evolua în Liga I.

Iniţial echipa a primit aviz negativ deoarece terenul pe care evoluează nu se ridică la standardele impuse de F.R.F. însă pentru că s-a încheiat un contract prin care meciurile viitoare se vor disputa pe stadionul Farul din Constanţa, cererea de trecere în prima ligă a fost aprobată.

 Contractul cu cei de la F.C. Farul Constanţa este unul temporar deoarece până în primăvara anului viitor primăria Năvodari are în proiect reamenajarea completă a stadionului din localitate prin instalarea unei nocturne şi construirea unui număr de 8.500 de locuri, dotări necesare unui stadion pe care se dispută meciuri de prima ligă.

Avem un proiect la acest moment, în care trebuie să dublăm numărul de locuri, avem patru mii în acest moment. Sperăm să avem opt mii, opt mii cinci sute, să modificăm construcția respectivă, astfel încât să avem o bază conform normelor, dar o să mai trebuiască să investim și în nocturnă și parcări”, a declarat Florin Chelaru, viceprimarul oraşului Năvodari.

Investiția în extinderea tribunelor și amenajarea stadionului se ridică la 1,5 milioane de euro însă pe lângă aceasta primăria Năvodari va încerca să atragă sponsori care să investească şi în echipa de fotbal, astfel încât Săgeata să se poată menţine în Liga I.