Uniunea Democrată Tătară (UDT) a organizat a patra ediţie a evenimentului cultural “Preselecţia Turkvizyon”, la Casa Armatei din Medgidia, în prezenţa publicului şi a juriului format din: Florin Oprică (director Casa de Cultură I. N. Roman), Abdulvahap Uluata (profesor de muzică al Colegiului Național Kemal Ataturk), Aidîn Gelal (expert muzică turco-tătară), Edvin Rachif (producător muzical), Claudiu Iorga Palaz (Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Constanţa), Mioara Gîrbă-Ţuţu (Director general Alpha Media), Sali Negiat (Preşedinte de onoare al UDT), Naim Belgin (Preşedinte UDT). Dintre cei opt concurenţi înscrişi, trei nu îndeplineau condiţiile şi unul nu a ajuns în intervalul adus la cunoştinţă.
Prestaţiile interpreţilor Asan Sedan, Elfin Regep, Redivan Asanti, Sunai Giolacai au fost extraordinare făcȃnd foarte dificilă departajarea lor.
Într-un final Sunai Giolacai, a obţinut cel mai bun punctaj din partea juriului însă scorul a fost foarte strȃns.
Concursul de interpretare Turkvizyon 2016 va avea loc în luna decembrie, în Turcia.
Ediţiile anterioare au fost cȃştigate de: Edvin Rachif în 2015 (Istanbul—Turcia, programat iniţial în Turkmenistan); Alev Gafar şi Genghiz Cutlacai în 2014 (Kazan –Tatarstan); Genghiz Cutlacai în 2013 (Eskisehir –Turcia)
În cadrul festivităţii de premiere s-au acordat diplome de participare, diplome de recunoaştere a calităţii de expert al muzicii turco-tătare (Aidîn Gelal, Edvin Rachif, Abdulvahap Uluata, Genghiz Cutlacai) dar şi titlul de “ tătar de onoare”, pentru implicarea în rezolvarea problemelor comunităţii turco-tătare, domnilor: Ali Bozcalişkan, Osman Koray Ertaș, Valentin Vrabie, Claudiu Iorga Palaz.



