25 de membri ai PSD Lumina, însoțiți de vicepreședinții Alex Ionescu și Cezar Voicu, au demisionat din partid și au ales să se înscrie în Pro România.
Astfel, în data de 10 mai 2019, în localitatea constănțeană Lumina s-a înființat filiala PRO România.
La eveniment au participat Răzvan Filipescu, secretar general al PRO România, Mircea Titus Dobre și Mircea Banias, coordonatorii PRO România Constanța.
”Este un gest devenit deja firesc ca oameni din PSD să plece către PRO România. S-au săturat de atitudinea lui Liviu Dragnea, de prioritățile lui și ale camarilei sale carenu au nicio legătură cu cetățenii de rând și cu nevoile lor”, a declarat Mircea Titus Dobre.




