Proiectul de hotărâre privind amenajarea Parcului IMUM, votat în ședință extraordinară în municipiul Medgidia

Joi, 21 ianuarie 2021, Consiliul Local Medgidia s-a întrunit în prima ședință extraordinară din acest an.

Toate proiectele aflate pe ordinea de zi au primit votul celor 17 membri prezenți.

Primul proiect votat pe ordinea de zi a fost cel privind actualizarea devizului general și a indicatorilor tehnico-economici aferenți obiectivului de investiție “ Construire ansamblu de locuințe sociale și modernizare str.Cocorilor în municipiul Medgidia, etapa PTH și asigurarea surselor de finațare”.

Al doilea proiect adus în atenția Consiliului Local a fost cel privitor la realizarea “achiziției de echipamente IT pentru unitățile de învățământ din municipiul Medgidia”.

În continuarea ședinței a fost aprobată actualizarea devizului general și a indicatorilor tehnico-economici aferenți obiectivului de investiție “Amenajare Parc IMUM în municipiul Medgidia, faza PTH”.

Pe ordinea de zi s-au regăsit și proiectele privind actualizarea devizelor generale și a indicatorilor tehnico-economici precum și asigurarea cofinanțării de la bugetul local pentru obiectivele de investiție “Reabilitarea, modernizarea și dotarea Grădinițelor nr. 8 și nr. 3 din municipiul Medgidia”.

La ultimul punct pe ordinea de zi s-a regăsit proiectul privind actualizarea devizului general și a indicatorilor tehnico-economici precum și asigurarea cofinanțării de la bugetul local pentru obiectivul de investiție “Reabilitarea, modernizarea și dotarea Grădiniței Valea Dacilor din municipiul Medgidia, faza PTH”.

Lasă un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi publicată.

Alte Știri
Încarcă mai mult