Proiect plutitor inedit de producere a energiei fotovoltaice, premieră în portul Constanța

În portul Constanța a fost lansat un proiect inedit de producere a energiei fotovoltaice prin intermediul unui sistem fotovoltaic plutitor, situat în zona danei 99.
Sistemul este prevăzut să producă 15.000 de kW anual și rezistă la o amplitudine a valurilor de un metru, este inedit prin mobilitate și poate fi mutat acolo unde apare o necesitate de alimentare cu energie electrică. Administrația Porturilor Maritime Constanța și-a propus ca energia produsă prin acest sistem inovativ să alimenteze cu energie electrică zona danei 99 și prelungirea acesteia, pe partea de iluminat public și remorchere.
În componența sa are flotoare, sistem de ancorare, o platformă accesibilă personalului care îl deservește, echipamente pentru montarea cablurilor, panouri solare, sisteme de stocare a energiei și permite transmisia datelor la distanță cu ușurință.
Acest sistem de producere a energiei fotovoltaice mai este folosit în porturile din Belgia.
În funcție de cum evoluează noul proiect, acesta ar putea fi multiplicat pentru zonele din portul Constanța fără acces la energie electrică.

Lasă un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi publicată.

Alte Știri
Încarcă mai mult