Profitul de peste 6 milioane de euro declarat la Fisc de Arhiepiscopia Tomisului dă peste cap orice calcul statistic şi dezminte chiar şi prognozele proprii ale instituţiei bisericeşti. Ceea ce n-a reuşit Rompetrol din vânzarea de carburanţi, iată că a reuşit popa Teodosie din vânzarea de lumânări, calendare şi icoane: un profit de 29.348.909 lei noi, aferent anului fiscal 2010. Absolut incredibil! Anterior acestui megasucces economic, Arhiepiscopia se târâia sub povara unei datorii istorice la Fisc de un milion de euro, acumulată ca urmare a neplăţii constribuţiilor sociale pentru angajaţi.
Autoturismele instituţiei şi palatul arhiepiscopal s-au aflat sub sechestru asigurător, ultima dată în septembrie 2010, fiind la un singur pas de executarea silită. Dar ce om întreg la minte ar sta cu 6 milioane de euro excedent, în casieria unităţii, refuzând să achite cezarului ce-i al cezarului şi preferând să tremure cu securea deasupra capului, linşat mediatic şi demolat din punct de vedere al imaginii publice? Şi, până la urmă, cum vine asta: şi putred de bogat, şi dator vândut, în acelaşi timp? Istoria raporturilor tumultuoase ale Arhiepiscopiei cu Fiscul, coroborată cu refuzul Arhiepiscopiei de a preciza sursa subitului reviriment economic, ne îndreptăţeşte să credem că ultimul bilanţ al lui Teodsie miroase a minciună. Minciuna că Arhiepiscopia Tomisului e mai prosperă decât concernul Rompetrol nu produce nici o daună bugetului de stat, având în vedere că popimea română e scutită de plata impozitului pe profit. Însă mistificarea datelor de bilanţ îi putea uşura lui Teodosie drumul spre obţinerea unui credit bancar atât de necesar evitării unei ruşinoase executări silite.
Cum a devenit Arhiepiscopia datoare vândută
Arhiepiscopia Tomisului a apucat-o pe un drum greşit, în perioada 2000- 2004, când Înalt Prea Sfinţitul Teodosie s-a angajat în construirea unui aşezământ monahal în localitatea sa natală din Bucovina, Dorna Arini, pe un teren moştenit de la părinţii săi. În nume personal, ierarhul dobrogean a contractat mai multe credite de nevoi personale, de la Banca Românească, Raifeissen Bank, Credit European Bank, WolksBank, BRD, HVB, BCR, CEC, BancPost şi Consumcoop, epuizând aproape tot spectrul de opţiuni. A ratat doar băncile Romexterra şi Citi, cele care au refuzat să-l crediteze, pe motiv că popa susţinuse în mod nereal că nu ar avea datorii restante la alte bănci. Însă nevoia de lichidităţi a Tomitanului nu s-a oprit aici. Mai multe feţe bisericeşti au reclamat că, în perioada construirii mănăstirii, Arhiepiscopia Tomisului ar fi dirijat aproape toate disponibilităţile băneşti spre marea ctitorie, inclusiv banii care de drept se cuveneau bugetului de stat, cu titlul de impozit pe salariile preoţilor. În anul 2005, Fiscul a instituit primele măsuri asigurătorii împotriva Arhiepiscopiei Tomisului. Pentru a scăpa cu faţa curată, Teodosie a angajat un credit de aproximativ 17 miliarde de lei vechi la Unicredit Bank, sucursala Eforie, scontat cu 108 bilete la ordin semnate în alb de către cei nouă protopopi din subordinea sa. Ulterior, fondul de salarii vărsat de Secretariatul General pentru Culte în contul Arhiepiscopiei Tomisului a fost dirijat prin ordine de plată în conturile protoieriilor subordonate lui Teodosie, în scopul achitării salariilor preoţilor de mir. Însă, din aceste conturi, banii erau ridicaţi de către Unicredit Bank în baza biletelor la ordin semnate în alb de protopopi. Manevra lui Teodosie a potolit temporar Fiscul, dar a generat probleme mult mai grave, deoarece banii de la stat nu au mai acoperit salariile şi impozitele aferente, fiind dirijaţi, aşa cum am arătat, către plata creditului de la Unicredit Eforie. În aceste condiţii, Arhiepiscopia a pus presiune pe protopopi să achite salariile şi dările din încasările rezultate din vânzarea materialelor de cult şi prestarea serviciilor religioase. Dar încasările cu pricina s-au dovedit insuficiente, astfel că problema datoriilor către buget s-a amplificat şi mai mult. În 2006, Arhiepiscopia Tomisului a contractat un nou credit bancar, de 500.000 de euro de la BancPost SA, garantat cu conturile curente ale Arhiepiscopiei deschise la această unitate bancară şi cu o ipotecă pe hotelul din cadrul aşezământului monahal de la Dorna Arini. O altă perioadă, problema restanţelor către bugetul de stat a fost soluţionată. Şi de această dată, soluţia de moment s-a răsturnat ca un bulgăre de zăpadă în capul bisericii, amplificând şi mai mult datoriile. În septembrie 2010, Fiscul a anunţat începerea executării silite asupra palatului arhiepiscopal, a unui teren din localitatea Ovidiu şi a parcului de autoturisme al bisericii. Datoria ajungea la 4,2 milioane de lei noi, adică fix un milion de euro.
Datori vânduţi, fără sponsorizări şi fără sursa din turism… dar putrezi de bogaţi?
Într-un final, Arhiepiscopia a anunţat că a achitat datoria către Fisc, deşi nici un finanţist al statului nu a ieşit la rampă să confirme informaţia şi să ne spună că instituţia clericală nu mai are nici un leu restanţă. De altfel, datele de bilanţ ale Arhiepiscopiei nu lăsau în nici un chip să se întrevadă posibilitatea acumulării acestei sume din activitatea curentă. În perioada 2006-2009, veniturile arhiepiscopiei au crescut progresiv, de la 5,2 milioane de lei, la 13,9 milioane de lei, însă profitul a avut o evoluţie alandala. În 2006 era de 241.476 de lei, în 2007 explodează la 1,2 milioane de lei, în 2008 coboară la 649.732 de lei, iar în 2009 se fixează la 530.241 de lei. Nimic din aceste date nu anunţa vreun reviriment economic şi financiar. Tocmai de aceea, pentru anul 2010, Arhiepiscopia estimase în proiectul de buget că va realiza venituri de 13,9 milioane de lei, cu un profit de 942.386 de lei. În ciuda tuturor statisticilor şi previziunilor proprii, instituţia a declarat în bilanţul pe 2010 venituri de 43,2 milioane de lei, cu un profit de 29,3 milioane de lei. Un asemenea profit şi o asemenea cifră de afaceri ar fi permis Arhiepiscopiei să se îndatoreze încă o dată la bănci – aşa cum a mai făcut-o în trecut şi cum este foarte probabil să o fi făcut şi de data aceasta. Să mai spunem că în data de 7 iunie 2010, hotelul şi utilităţile turistice de la Dorna Arini au ajuns în proprietatea persoanei fizice Teodosie Petrescu, în baza unui contract dubios de schimb încheiat de acesta şi Mănăstirea Acoperământul Maicii Domnului, fără nici o diferenţă de bani. În urma acestui act, amplu mediatizat la vremea sa, Arhiepiscopia Tomisului a rămas şi fără sursa potenţială de a încasa dividendele aferente activităţii turistice de la Dorna Arini, rămânând să se descurce cu banii de salarii primiţi de la stat şi cu sporadicele acte de donaţie şi sponsorizare făcute de credincioşi. Interesant este faptul că auditorul Nicolae Poalelungi explica, în septembrie 2010, citat de presa naţională, că întreaga criză a datoriilor ar fi fost generată tocmai de diminuarea volumului sponsorizărilor şi donaţiilor, care au devenit insuficiente pentru a acoperi dările aferente asistenţilor sociali angajaţi de Arhiepiscopie. Păi şi atunci, dacă donaţii nu sunt, iar sursa de venituri din turism s-a evaporat odată cu schimbul notarial de la Dorna Arini, de unde sursa incredibilului reviriment din bilanţ? Oare să fie din pix? Un răspuns direct ar putea oferi doar instituţiile statului, dacă mai au un interes în această privinţă.
