AcasăActualitatePrins de jandarmi în timp ce fura mobilier de pe plaja din...

Prins de jandarmi în timp ce fura mobilier de pe plaja din Neptun

Marţi 28 iulie a.c., în jurul orei 01.30, un echipaj de jandarmerie din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Constanţa, aflat în misiune în staţiunea Neptun, a observat un bărbat care sustrăgea piese de mobilier de plastic, de pe plaja din localitate.

În urma verificărilor efectuate, a reieşit faptul că bunurile sustrase aparţineau unei societăţi comerciale ce închiria astfel de piese de mobilier pe plajă.

În scurt timp şi-a făcut apariţia şi un reprezentant al societăţii păgubite, care a reintrat în posesia bunurilor, fiind întocmit un proces-verbal în acest sens.

Făptuitorul, T.A.L. în vârstă de 22 de ani, cu domiciliul în Brăila nu a fost în măsură să-şi justifice gestul. Jandarmii au întocmit procesul verbal de sesizare, în conformitate cu prevederile Codului de Procedură Penală, urmînd ca acesta să fie predat Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia pentru continuarea cercetărilor.