Patronul clubului Beirut, George Karam, dat în urmărire. Are de executat opt ani de închisoare

George Karam, patronul clubului Beirut, locul în care și-au pierdut viața trei tinere în urma unui incendiu, a dispărut din locuința sa din orașul Ovidiu.

Judecătorii Curții de Apel Constanța l-au condamnat, ieri, pe Karam la 8 ani și o lună de închisoare fiind găsit vinovat de  distrugere din culpă, neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă, complicitate la realizarea construcţiilor cu nerespectarea cerinţelor esenţiale a existenţei acestora, construire fără autorizaţie în zonă construită protejată și pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată.

 

”La această oră este dat în urmărire numitul GEORGE KARAM, dat fiind faptul că în seara de 19 noiembrie a.c., s-a primit, din partea instanței, mandatul de executare a pedepsei de 8 ani de închisoare, pe numele acestuia.

Imediat după primirea mandatului, polițiștii din cadrul Poliției orașului Ovidiu au demarat activitățile de căutare la adresa de domiciliu de pe raza orașului Ovidiu, dar și pe raza municipiului Constanța.

Precizăm faptul că sus numitul se afla sub măsura preventivă a controlului judiciar și avea interdicție de a părăsi țara, fiind dat în consemn la punctele de trecere a frontierei.

La acest moment, bărbatul este căutat de polițiști în vederea depistării și punerii în aplicare a mandatului de executare a pedepsei cu închisoarea.

Se fac toate demersurile și eforturile pentru identificarea acestuia, fiind verificate toate pistele și informațiile care i-ar putea ajuta pe polițiști pentru găsirea bărbatului”, spun reprezentanții IPJ Constanța.

Lasă un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi publicată.

Alte Știri
Încarcă mai mult