Municipiul Medgidia va avea o nouă bază sportivă, la intrare în localitatea Valea Dacilor

Joi, 28 noiembrie 2019, în sala de ședințe a Primăriei Municipiului Medgidia a avut loc ședința ordinară a Consiliului Local Municipal.

În cadrul ședinței au fost supuse spre aprobare șase proiecte de hotărâre, care au întrunit în totalitate numărul de voturi necesar pentru a fi admise.

La primul punct s-a aprobat desemnarea domnului consilier local Miron Aurel în consiliul de administrație și comisia de evaluare și asigurare a calității la unități de învățământ preuniversitar de pe raza teritorială  a municipiului Medgidia.

Următorul proiect a vizat modificarea statului de funcții și a organigramei Poliției locale a municipiului Medgidia. Cel de-al treilea proiect de pe ordinea de zi – modificarea statului de funcții al aparatului de specialitate al primarului a avut în vedere o mai bună organizare internă a Primăriei Municipiului Medgidia.

Un proiect important de pe ordinea de zi a fost cel referitor la aprobarea  predării către Ministerul Dezvoltării  Regionale și Administrației Publice prin Compania Națională de Investiții ,,C.N.I.” S.A., a amplasamentului și asigurarea condițiilor în vederea executării  obiectivului de investiții ,,Construire bază sportivă Tip I, municipiul Medgidia, județul Constanța”.

Astfel, Municipiul Medgidia va avea o nouă bază sportivă de antrenament pe un teren de tip 1, bază care va fi situată la intrare în localitatea Valea Dacilor.

Aici se vor putea desfășura activități sportive atât la nivel local dar și național, având în vedere suprafața mare, de aproximativ 14000 mp și așezarea în imediata apropiere a autostrăzii.

Lasă un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi publicată.

Alte Știri
Încarcă mai mult