AcasăActualitateMasca de protecție, obligatorie în județul Constanța, începând din această noapte

Masca de protecție, obligatorie în județul Constanța, începând din această noapte

În urma unei analize efectuate de reprezentanții DSP Constanța și IPJ Constanța, ca măsură care să vină în sprijinul luptei împotriva pandemiei de COVID-19, purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, de către toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, devine obligatorie în următoarele spații publice deschise:

  • Târguri, piețe, oboare;

  • Stații de autobuz, peroanele gărilor;

  • Curți și perimetre exterioare ale obiectivelor și lăcașurilor de cult;

  • Spații exterioare ale instituțiilor și autorităților publice;

  • Delfinariu, precum și în locurile în care se desfășoară spectacole în exterior;

  • În orice loc unde se formează aglomerări de persoane, în exterior, pe domeniul public și nu se poate respecta distanțarea fizică recomandată de 2 metri.

Totodată, se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, de către toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, prezente în intervalul 18:00 – 24:00, în următoarele zone de promenadă: faleze, piațete, parcuri de distracții și agrement.

Decizia a fost luată, în unanimitate, în cadrul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, convocat astăzi, 30 iulie a.c., de către prefectul județului Constanța, George-Sergiu NICULESCU.

Pe ordinea de zi au fost discutate și alte subiecte aflate în strânsă legătură cu lupta autorităților de combatere a răspândirii virusului SARS-CoV-2. În acest sens, la recomandarea DSP Constanța, s-a votat, în unanimitate, introducerea în Planul Alb de organizare a sistemului sanitar județean dedicat COVID-19, a Spitalului Municipal Mangalia, cu 36 de paturi, ca unitate suport care va putea interna și trata pacienți cu noul coronavirus.

Nu în ultimul rând, membrii CJSU au discutat despre centrele de carantinare propuse de DSP Constanța, în conformitate cu Legea 136/2020, privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic. Astfel, taberele aparținând DJST, cu un total de 592 de locuri disponibile, au fost propuse ca centre de carantinare, proiect votat favorabil în CJSU.

Sunt măsuri importante pe care le-am luat, cu sprijinul colegilor din CJSU, pentru limitarea efectelor pandemiei. Cetățenii trebuie să înțeleagă faptul că aceste măsuri vin în sprijinul lor, a celor dragi lor și a sănătății tuturor constănțenilor. Mi-aș fi dorit să nu fim nevoiți să luăm astfel de măsuri, pe care mulți le vor considera nepopulare, dar care sunt necesare pentru a trece cu bine peste această încercare. Nu trebuie să uităm faptul că, în ultimele luni, atât cetățenii, cât și autoritățile, au depus eforturi foarte mari în această luptă. Nu vreau să cred că totul a fost în zadar, din contră, îmi doresc ca oamenii să rămână, în continuare, responsabili”, a declarat George-Sergiu NICULESCU, prefectul județului Constanța.