Liberalii vor bani pentru primăria Mangalia. Țuțuianu: ”Eu nu am nicio vină că la Mangalia este o administrație proastă”

PNL Constanța a cerut bani mai mulți de la Consiliul Județean pentru primăriile liberale, acuzând că președintele CJC, Marius Horia Țuțuianu împarte discreționar și pe criterii politice fondurile.

”Primăria Municipiului Mangalia are nevoie de bani pentru că se află într-o situație dificilă și are conturile blocate”, spun liberalii.

Edilul de aici, Cristian Radu, nu reușește să administreze coerent primăria, iar conturile instituției au fost blocate din cauza datoriilor uriașe.

Iată ce a răspuns Țuțuianu:

” Eu nu am nicio vină că la Mangalia este o administrație proastă și că are conturile blocate, o administrație care are șapte stațiuni în subordine și nu reușește să aibă bani la buget. Este jignitor pentru primarul respectiv, nu pentru mine ca președinte de Consiliu Județean, că nu-și poate administra Unitatea Administrativ Teritorială așa cum trebuie. ”

De altfel, președintele CJC le-a transmis un mesaj tuturor consilierilor care prin votul din ședința de marți, 30 iulie 2019, au acceptat alocarea sumelor către localitățile din județ.

”Dincolo de toate afirmațiile făcute de reprezentanții PNL, declarații cu vădită tentă politico-electorală, învingătorul ședinței extraordinare a CJC este unul singur: CONSTĂNȚEANUL!
Constănțeanul din toate localitățile județului. Din cele conduse de primari PNL, chiar dacă, în ciuda evidențelor, reprezentanții acestui partid susțin altceva. Din cele în fruntea cărora se află edili PSD, manipulați, uneori, de binevoitori care susțineau că lor nu le sunt alocate sume pe măsură. Și, nu în ultimul rând, din cele cu primari ALDE sau PMP, chiar dacă șefii lor pe linie politică nu au respectat înțelegerile făcute la nivelul CJC.
Am spus, de la începutul mandatului meu și voi repeta până la finalizarea acestuia: nu vreau să politizăm administrația județeană! Vreau să fie făcută doar în beneficiul cetățenilor. În slujba cărora ne aflăm cu toții, indiferent de coloratura politică.
Acesta a fost și motivul pentru care am fost adeptul înființării unei comisii tehnice de alocare a banilor către toate comunitățile din județ. Precizez că această comisie, cu toată transparența, a împărțit banii în funcție de necesitățile cetățenilor, în funcție de necesitățile primăriilor și ținând cont de solicitările primarilor. Primari care, în ciuda spectacolului oferit de colegii lor de partid din consiliul județean, au fost mai sprijiniți de instituția noastră decât de conducerile formațiunilor politice din care fac parte.
Nu în ultimul rând, pe această cale, vreau să le mulțumesc consilierilor județeni care au votat pentru adoptarea hotărârilor aflate pe ordinea de zi a ședinței de astăzi. Vreau să le mulțumesc pentru că au votat responsabil asumându-și, alături de mine, dezvoltarea județului Constanța. Au votat pentru grădinițe, dispensare, spitale, drumuri, canalizare, alimentare cu apă și gaze. Au votat pentru orice constănțean. Oriunde s-ar afla el: în localități cu primari PNL, PSD, ALDE sau PMP.
Vreau să le mulțumesc și consilierilor care au votat împotrivă, executând, disciplinați, ordinele de partid. Le mulțumesc pentru că, prin atitudinea lor, mă impulsionează să continui toate demersurile corecte și legale, necesare dezvoltării comunităților constănțene. Indiferent de ce culoare politică are primarul localităților din județ”, a declarat Marius Horia Țuțuianu.

Lasă un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi publicată.

Alte Știri
Încarcă mai mult