Istoria neminţită a Transilvaniei (II)

În 1235, de teama creşterii puterii lui Ioan Asan II al Bulgariei, care s-a aliat cu Ioan Dukas Valatses, împăratul Niceei şi s-a rupt de Roma în 1232, prinţul Bela, devenit regele Bela IV al Ungariei, înfiinţează Banatul de Severin, ca zonă tampon, prin care vlahii găsesc o nouă modalitate de a pătrunde uşor în Transilvania.

În 1239, o uriaşă armată mongolă condusă de Batu Han îi învinge pe cumanii regelui Kutun. Mongolii cuceresc Muntenia şi sudul Transilvaniei iar vlahii devin vasalii acestor cuceritori, pe care îi călăuzesc către Transilvania, unde, în bătălia de la Muhi, zdrobesc armatele maghiare. După ce mongolii se retrag în 1242, vlahii , deveniţi majoritari în urma pieririi multor cumani în lupte, încep să coboare din munţi şi să înfiinţeze aşezări stabile. Aceştia de obicei se aşezau la marginea localităţilor, creând o localitate geamănă care păstra numele original maghiar, la care se aplica o terminaţie vlahă.

Regele Bela IV, revenit în ţară după înfrângerea de la Muhi, încearcă repopularea unei ţări devastate de mongoli şi acceptă crearea unui voivodat semi-independent vlah, ca parte a Banatului de Severin. Permisiunea regală este urmată de o alta în 23 iunie 1250, prin care regele doreşte să atragă diferite minorităţi printre care şi vlahi, să se stabilească în zonele depopulate. Vlahii primesc chiar şi privilegii din partea maghiarilor , cum ar fi eliminarea plăţii taxelor sau posibilitatea de a se aşeza pe domeniile episcopale şi ale statului. Mulţi vlahi s-au stabilit întâi în ducatul Bosniei, ce aparţinea de Ungaria din 1210, sau în partea de nord a Bulgariei, care deasemenea era un stat vasal Ungariei din 1255, după care s-au mutat în comitatele de sud din Transilvania.

La sfârşitul secolului XIII, erau cunoscute numai 9 aşezări valahe pe teritoriul regatului maghiar. La jumătatea sec. XIV, existau 24 de sate, din cele 736 documentate. În 1404, numărul aşezărilor vlahe a crescut la 95. Prezenţa lor este menţionată în special în zonele de graniţă, în văile ascunse ale pârâurilor şi pe păşunile de pe pantele munţilor. Conform listelor papale de colectare a zeciuelii din 1332 si 1337, in episcopia Transilvania, existau 310 000 de unguri si secui, 21000 de saxoni si doar 18 000 de vlahi.

La începutul sec. XIV, regele Carol Robert de Anjou introduce limba latina în cancelarii, şcoli şi biserici. Deşi de origine latină, vlahii au perceput acest gest ca un atac la cultura şi la religia lor greco-slavonă, izolându-se în munţi pentru a nu participa la viaţa socială.

În 1324, cumanul Basarab, devenit conducător al Munteniei, atacă surprinzător Banatul de Severin, locuit majoritar de unguri, şi îl anexează regatului său. Regele maghiar cade în cursa întinsă de cuman şi, învins la Posada, recunoaşte independenţa tânărului stat. În aceeaşi perioadă în Moldova apărea un alt principat, sub suzeranitate maghiară, înfiinţat de Bogdan, voievod de Maramureş. Conform cronicii ruseşti a lui Nestor, regele maghiar Ladislau Cumanul, ameninţat de o altă invazie mongolă, a cerut ajutor Romei şi Constantinopolului în 1284-1285. Ca răspuns la solicitarea sa, o armată formată în principal din mercenari vlahi din regiunea Ibar (în prezent, în Serbia) a fost trimisă de bizantini. Aceşti vlahi au luptat alături de unguri împotriva mongolilor pe care i-au învins pe valea râului Tisa, primind drept răsplată de la regele maghiar proprietăţi în Maramureş, unde au şi rămas definitiv. Într-un document din 1335, Bogdan, fiul lui Mikola, era menţionat ca grănicer în Maramureş, de unde a migrat în Moldova, în 1348.

În timpul domniei lui Ludovic cel Mare (1342-1382), în Balcani apar turcii otomani. Amenintaţi cu luarea în sclavie, vlahii primesc acordul regelui maghiar de a se stabili nu numai pe proprietăţi regale sau episcopale, acesta decretând ca proprietarii de pământuri şi orăşenii să permită vlahilor să se aşeze oriunde doresc. În iulie 1366, parlamentul maghiar se intrunea la Turda pentru a dezbate plângerile locuitorilor împotriva comportamentului noilor sosiţi.

Ştefan Bathory, voevod al Transilvaniei ( 1571-1581), devenit mai târziu rege al Poloniei, a adus un mare număr de vlahi din teritoriile ocupate de turci, pe care i-a aşezat în Transilvania. Este perioada în care apar şi primele aşezari permanente iar numărul localităţilor locuite de vlahi ajunge la 389, cele mai multe fiind în comitatul de Hunedoara. În zonele locuite de saşi şi secui însă nu exista nici o localitate vlahă.

Limba literară a vlahilor a apărut tot acum, când saşii din Transilvania au introdus reforma în rândurile acestora. Prima carte tipărită în latină a fost traducerea Psalmilor din maghiară, în 1570, editată de Tipografia Regală. Aceeaşi tipografie a editat şi Catehismul Calvinist în limba vlahă, tradusă tot din maghiară.

În 1601 austriecii l-au numit guvernator al Transilvaniei pe generalul Gheorghe Basta, care a condus ţara fără milă. El a perceput taxe împovărătoare şi în loc să-şi plătească mercenarii, îi instiga să jefuiască populaţia. În 1603, întreaga populaţie din regiunea Caransebeş a fost exterminată. Domnitorul muntean Radu Şerban a primit permisiunea de a se aşeza cu familia şi curtea sa în zona depopulată. În 1664 are loc o altă migraţie masivă a vlahilor în teritoriile ocupate de saşi şi în zona Mureşului.

În 1657, a izbucnit războiul între Suedia şi regatul polon. Fiecare parte i-a cerut lui Gyorgy Rakoczi, voievodul Transilvaniei, să-i fie aliat. Acesta a ales să-l sprijine pe regele suedez, în timp ce împăratul habsburg, Leopold I, i-a susţinut pe polonezi. Rakoczi a mers să-i ajute pe suedezi cu o mare armată formată din secui, dar copleşit de numărul mare de inamici, s-a retras. Pe drumul de întoarcere soldatii săi au fost înconjuraţi de tătari şi majoritatea secuilor au fost ucişi . În acest fel Transilvania, rămasă fără armată, a fost mulţi ani devastată de atacurile turcilor, pe de-o parte şi a tătarilor, pe cealaltă parte. În 1661, turcii devastaseră aproape întreaga Transilvanie. Toate oraşele din şapte comitate au fost arse în întregime şi 100 000 de secui au fost luaşi în sclavie la Constantinopol. Un al doilea val de păstori vlahi au coborât din munţi şi au ocupat aceste teritorii, numărul lor a crescut de la 200 000 în anul 1700 la 425 000, 30 de ani mai târziu. În partea de sud a comitatului Bihar, din cele 40 de localităţi vechi ale maghiarilor, 33 au devenit complet vlahe, patru localităţi au dispărut complet şi numai trei au rămas locuite de unguri.

Un rol important în acest fenomen l-au avut habsburgii. Scopul acestora era de a slăbi influenta noilor religii protestante la care aderaseră ungurii din Transilvania prin schimbarea compoziţiei sociale a regiunii. De două ori pe an, criminalii şi cei suferind de sifilis şi alte boli venerice erau aduşi cu vaporul pe Dunăre din Germania şi Austria.

În 1784, fiul Mariei Teresa, împăratul Joseph II, a devenit rege al Ungariei, dar a refuzat să jure că va respecta constituţia ungara, ordonând un recensământ . Preoţii ortodocşi au explicat populaţiei vlahe că acest recensământ i-ar elibera de statutul de iobagi, permiţându-le să devină soldaţi sau oameni liberi fără acceptul nobilimii maghiare. În acest timp, Horia devine conducătorul militar al vlahilor. El a arătat acestora un document prin care pretindea că are binecuvantare de la Joseph II, scrisă cu litere de aur. Spunea că împăratul dorea uciderea tuturor ungurilor din Transilvania şi l-a autorizat pe el să conducă această acţiune. Aşa că vlahii i s-a alăturat, incendiind toate aşezările maghiare din comitatele Zarand, Hunedoara, Turda, Cluj, Alba şi Sibiu şi masacrând aproape toată populatie. Ca rezultat al acestei răscoale 62 de localităţi maghiare, 132 de case de nobili şi peste 4000 de maghiari au dispărut, în timp ce Horia a devenit erou naţional al românilor.

Începând cu 1791, vlahii au pledat pentru o nouă teorie, aceea că ei sunt de fapt străvechea populaţie a Transilvaniei , fiind descendenţi din coloniştii romani ai lui Traian. Conform teoriei, valahii ar fi avut o înţelegere cu conducătorul maghiar Tuhutum încă din 896. Bazându-se pe această teorie, vlahii au trimis o petiţie regelui austriac Leopold II, prin care cereau recunoşterea poporului român alături de cel maghiar, secui şi saş, ca al patrulea element etnic , cu drepturi egale. Împăratul nu a dat curs solicitării dar o parte a nobilimii maghiare a sprijinit iniţiativa, ca una culturală, astfel încât Pesta a devenit centrul naţionalismului vlah. Prima şcoală vlahă s-a înfiinţat la Blaj, pe un teren ce a aparţinut voievodului transilvănean Mihaly Apafi. În scurt timp, 300 de şcoli vlahe au luat naştere în Transilvania, şi pe timpul domniei lui Leopold II, numărul acestora a ajuns la 500, în ciuda opoziţiei acestuia. În 1831, prima facultate de filozofie s-a înfiinţat la Blaj, urmată apoi de una de teologie.

În demersul lor, vlahii au primit un puternic sprijin politic şi religios din partea Rusiei. Ruşii au fost primii care au răspândit ideea unei Valahii mari. În 1770, habsburgii au organizat o asociaţie, “Fraţi de cruce”, care avea ca scop să-i ajute pe vlahi să-şi dezvolte sentimentele naţionale. Paradoxal , acest gest a dus printre unguri şi secui la reînvierea naţionalismului maghiar. În 1848, revoluţia maghiară este înăbuşită de către forţele armate combinate ale Rusiei şi Austriei.

Evenimentele ulterioare se cunosc. Ungurii din Moldova şi Valahia se aflau de acum pe teritorii româneşti. Multe din şcolile maghiare au fost închise deoarece românii nu permiteau să vină profesori sau preoţi din Ungaria. Când ungurii au cerut ajutorul Vaticanului, acesta a trimis preoţi italieni care vorbeau doar latina, făcând ca şi limba maghiară să dispară în scurt timp.

Lasă un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi publicată.

Alte Știri
Încarcă mai mult