Începe Festivalul DBUTANT – Primăria Ovidiu și Teatrul de Stat Constanța organizează tabăra de creație

În săptămâna 19 – 24 septembrie 2022, la Ovidiu/Constanța, are loc Programul internațional de scenografie, etapa întâi a festivalului DbutanT. Tema propusă este METAMORFOZE, amintind de una dintre cele mai influente opere-rădăcină ale culturii occidentale, Metamorphōsēs, a poetului latin relegat la Tomis, Publius Ovidius Naso. De asemenea, tema aleasă pune un accent sporit pe abordări ce evidențiază concepte de circularitate în artă și invită artiștii participanți și publicul la un dialog despre responsabilitate și sustenabilitate.

Aflat la a șaptea ediție, festivalul DbutanT este conceput să funcționeze ca un motor de căutare și promovare a artiștilor aflați la început de drum. În fiecare an festivalul pune în valoare tineri profesioniști ce activează în alt domeniu teatral, respectiv actorie, regie, dramaturgie, coregrafie și scenografie. Ediția de anul acesta se adresează pentru a doua oară scenografiei. Festivalul este o inițiativă a Teatrului „Andrei Mureșanu” Sf. Gheorghe iar, începând din 2020, are ca partener Teatrul de Stat Constanța.

Programul internațional de scenografie, prima etapă a festivalului, reunește la Ovidiu 21 de tineri scenografi, arhitecți și designeri din România, Grecia, Franța și Ungaria. Timp de o săptămână, aceștia vor crea instalații de artă cu caracter teatral-performativ, sub îndrumarea a cinci mari maeștri internaționali ai teatrului. Mentorii tinerilor scenografi care vor crea și lucra la Ovidiu sunt:

– Jean-Guy Lecat (FR) – scenograful de peste un sfert de deceniu al legendarului regizor englez, Peter Brook.

– Nic Ularu (RO, SUA) – scenograf, regizor și profesor român, stabilit în SUA, premiat OBIE pentru merite deosebite în spectacole OFF-Broadway.

– Carmencita Brojboiu (RO) – scenografă română din Constanța, cu un palmares de sute de spectacole realizate în marile teatre ale țării și ale lumii și premii importante pentru scenografie.

– Paweł Dobrzycki (PL) – scenograf, arhitect, pictor și profesor la Academia de Arte Frumoase din Varșovia, creator a peste 280 de producții scenice în teatre și opere din Polonia și din străinătate.

– Helmut Stürmer (DE, RO) – personalitate marcantă a scenografiei internaționale, cu sute de scenografii, atât în teatru, cât și în film. Pe lângă multe alte spectacole memorabile, a creat scenografia faimosului „Faust” de la Sibiu, în regia lui Silviu Purcărete.

Creațiile realizate în Programul internațional de scenografie vor fi expuse publicului pentru o singură zi, în data de 24 septembrie, în cadrul unui vernisaj gală ce va transforma White Park Ovidiu într-un spațiu expozițional, urmărind astfel să promoveze identitatea, valorile și patrimoniul local reinterpretate prin instalații artistice.

Procesul de creație se va desfășura on site și va fi deschis publicului interesat.

Instalațiile create vor fi documentate și expuse integral sau parțial, însoțite de video, fotografii, schițe și machete, într-o expoziție de scenografie itinerantă. Aceasta va fi vernisată la Sfântu Gheorghe, în cadrul celei de-a doua etape a Festivalului DebutanT – Spectacole în competiție, dar și la București, în cadrul Climate Change Summit, desfășurat la Teatrul Odeon și ulterior în galeria Goethe Institut.

Vineri, 16 septembre 2022, a avut loc conferința de presă care deschide festivalul.

Trebuie să le mulțumesc organizatorilor pentru că ne-au ales să fim parteneri în acest an, Festivalul a debutat acum 7 ani, la Sfântul Gheorghe, în județul Covasna, între timp a crescut foarte mult, și-a ales parteneri din Constanța de la Teatrul de Stat, în 2020. Acum este împărțit în două etape, prima va fi la Ovidiu, în această săptămână, timp de 6 zile, iar a doua etapă, cea a spectacolului efectiv, va fi în octombrie, la Sfântul Gheorghe dar și la Constanța, după care se va închide cu un vernisaj la București, la teatrul Odeon. Suntem onorați că Ovidiu a fost ales, pentru o primă etapă, pentru o săptămână, vorbim despre o tabără de creație cu ateliere și workshopuri pentru tineri debutanți artiști cu o carieră în această lume a artelor. Locația este malul lacului Siutghiol, un loc deloc întâmplător, în aer liber, cu o libertate deplină de a crea pe ceea ce avem noi mai frumos, tema ovidiană <<metamorfoza>>, în dreptul insulei lui Ovidiu.

Trebuie să spun că Primăria Ovidiu participă cu drag la acest eveniment cu ceea ce înseamnă resursa umană și mai puțin spre deloc financiară, iar tot ceea ce se întâmplă se va vedea în expoziție, în ultima zi și în cadrul vernisajului de la București (…) Sigur că deja ne facem planuri de viitor, pentru ca în ediția următoare să ne mutăm în zona castrului roman, care va fi finalizat până la anul pe vremea aceasta. Este pe lista monumentelor naționale, este o zonă atractivă pentru creație, unde tinerii artiști vor avea toate cele necesare pentru actul creativ.

Le mulțumim încă o dată organizatorilor că ne-au ales și pot spune că, fiindcă suntem la Ovidiu, iar lumea face o paralelă și cu forbalul, fiindcă îl avem aici și pe Gică Hagi, dacă în forbal spunem că golurile aduc alte goluri, în administrație spunem că proiectele aduc proiecte, iată că și în zona aceasta culturală, proiectele culturale aduc alte proiecte culturale și este forarte benefic pentru noi și pentru comunitate”, a declarat, în deschiderea conferinței, primarul orașului Ovidiu, George Scupra.

ORGANIZATORI: Teatrul de Stat Constanța, Primăria Ovidiu, Teatrul „Andrei Mureșanu” Sf. Gheorghe.

FINANȚATORI: AFCN, Consiliul Județean Constanța (prin Teatrul de Stat Constanța).

Lasă un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi publicată.

Alte Știri
Încarcă mai mult