”An de an, vedem aceleași reportaje cu români care se plâng de prețurile de pe litoral, de plajele sufocate de construcții și de lipsa de reguli.
„Plajele au fost practic prăduite.” A spus-o foarte clar ministra USR a Mediului, Diana Buzoianu.
Iar Constanța este exemplul perfect al jafului tăcut care s-a întâmplat ani la rând sub ochii tuturor.
80% dintre contractele de închiriere pe plajele din Năvodari conțin construcții ilegale, unele de sute de metri pătrați, ridicate fără autorizații și fără PUZ local. În loc de protejare a litoralului, am avut o afacere de familie pentru unii.
Românii ajung să plătească prețuri uriașe pentru șezlonguri și servicii mediocre, în timp ce turismul de pe litoral se prăbușește. Plajele au fost transformate în afaceri private, nu în destinații accesibile pentru oameni. Când abuzul devine regulă, pierdem toți.
Contractele au expirat, iar cele ilegale nu vor fi prelungite. Dacă până la 15 noiembrie nu sunt demolate, vor fi luate măsuri ferme. În paralel, începe un control generalizat pe toate plajele din România.
Constanța merită un litoral curat, cu servicii bune și prețuri decente, nu o perpetuare a corupției și a betonului turnat peste nisip.
E timpul ca plajele să redevină ce e firesc să fie: proprietatea publică a românilor.”, a transmis George Gima, deputat USR Constanța.








[…] Citeste articol integral Sursa & Foto Credit- “atacdeconstanta.com” […]