Fake-uri aduse din Turcia, confiscate de polițiștii de frontieră în P.T.F. Vama Veche

Lovitură grea pentru împătimiții hainelor de firmă cumpărate la prețuri derizorii. Polițiștii de frontieră au început să confiște mărfurile cu însemnele unor branduri celebre, contrafăcute, aduse din Turcia.

Astfel, în data de 03.10.2019, în urma activităților informativ-operative desfăşurate, polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere al Frontierei Vama Veche, județul Constanța, au efectuat controlul specific, pe sensul de intrare în ţară, pasagerilor dintr-un autocar ce efectua curse pe ruta Turcia – România.

Polițiștii au descoperit ascunse în bagajele personale a 21 de cetățeni români, cu vârste cuprinse între 33 și 59 de ani, domiciliați pe raza județului Constanța, 4.675 articole vestimentare, pentru care nu dețineau documente de provenienţă.

Persoanele în cauză au declarat faptul că au achiziţionat bunurile din Turcia, pentru uz personal.

Pentru bunurile transportate, cele 21 de persoane au fost sancţionate contravenţional cu amenzi în valoare totală de 10.500 lei, iar produsele a căror valoare se ridică la aproximativ 77.000  lei au fost confiscate şi vor fi introduse în camera de corpuri delicte a instituţiei.

Lasă un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi publicată.

Alte Știri
Încarcă mai mult