AcasăActualitateElevă în vârstă de 14 ani, transporată la spital după ce a...

Elevă în vârstă de 14 ani, transporată la spital după ce a cumpărat droguri în curtea școlii

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T – Serviciul Teritorial Constanța, au documentat activitatea infracțională a două persoane (bărbați) de 25 și 38 de ani, cercetate pentru trafic de droguri de mare risc.

Din probele administrate în cauză a reieșit că, în data de 4 iunie 2025, persoana de 25 de ani ar fi procurat de la o altă persoană cercetată, de 38 de ani, o cantitate de ADB-BUTINACA (drog de mare risc), pe care ar fi oferit-o unei minore de 14 ani.

Investigațiile au relevat că bărbatul de 25 de ani ar fi interacționat cu minora, în curtea unei unități de învățământ din Mangalia, unde aceasta este înscrisă, fiind însoțit de alți doi elevi, tot minori.

După ce persoana vătămată ar fi consumat din drogul de mare risc, ar fi acuzat stări de rău, fiind găsită ulterior în stare de inconștiență în baia școlii.

A fost transportată la spital, unde i-au fost acordate îngrijiri medicale de specialitate.”, transmite IPJ Constanța.

La rândul său, inspectorul general al ISJ Constanța, Sorin Mihai, a transmis:

”În data de 04.06.2025, în jurul orei 18.30, directorul Școlii Gimnaziale Nr. 1 Mangalia a informat un inspector școlar de sector că o elevă a unității de învățământ a acuzat o stare de rău în timpul programului școlar.

Din cele relatate de director, se pare că eleva a ieșit din sala de sport a școlii în jurul orei 15.00 și a interacționat cu un individ care i-a oferit spre consum o substanță interzisă. Eleva s-a deplasat apoi în sala de curs, unde a fost observată de dirigintă, care a apelat la numărul de urgență 112. S-au deplasat la unitatea de învățământ organele de poliție și o ambulanță. Au fost, de asemenea, anunțați părinții, care au însoțit-o la spital. Acum eleva este la domiciliu, în afara oricărui pericol.

În acest moment directorul școlii se află alături de reprezentanți ai poliției, punând la dispoziție informații cu privire la caz. În paralel, se va derula o anchetă internă pentru a lămuri condițiile în care eleva a putut să iasă din sala de sport și modalitatea în care a ajuns să interacționeze cu o persoană străină, intrând în posesia substanței interzise.

În acest sens, i-am solicitat directorului Școlii Gimnaziale Nr. 1 Mangalia o informare detaliată, iar Inspectoratul Școlar Județean Constanța va verifica amănunțit acest caz.”