Deputatul Mihai Tararache a anunţat, luni, în plenul Camerei Deputaţilor, că nu va mai face parte din grupul parlamentar al PPDD, ci va activa ca parlamentar independent.
„Vă anunţ astăzi, de la tribuna Parlamentului, decizia mea ca, începând de astăzi, să închei colaborarea parlamentară cu grupul PPDD, cea politică n-a existat niciodată. Le urez succes colegilor mei. Sunt mulţi oameni valoroşi şi sunt convins că vor reuşi. Voi activa ca deputat independent în slujba constănţenilor al cărui umil ales sunt”, a spus Tararache, de la tribuna Parlamentului.
Mihai Tararache este deputat al colegiului uninominal 1 din Constanţa.
Deasemenea Mihai Tararache a trimis un comunicat de presă prin care anunţă că pentru moment rămâne deputat independent.
“Deputatul Mihai Tararache va activa, începând de astăzi, ca deputat independent, în slujba constănţenilor, al căror umil ales este. Deputatul consideră că, dezbaterile privind cine scapă PSD de PNL şi PC, toată această gargară politică ce nu duce la nimic constructiv, trebuie să înceteze. Atenţia întregii clase politice trebuie să se îndrepte către problemele reale ale românilor: creşterea alarmantă a preţurilor, facturile din ce în ce mai mari la utilităţi, creşterea şomajului şi scăderea nivelului de trai. România are nevoie, în acest moment, de decizii politice curajoase, care să schimbe trendul descendent al economiei, iar nu de circ.
Deputatul Mihai Tararache îi asigură pe constănţeni că îşi va continua activitatea parlamentară în interesul şi pentru bunăstarea tuturor locuitorilor judeţului.”