Cugetări memorabile de Petre Ţuţea (XXXI)

Nae Ionescu le zicea unora ca ar trebui sa faca asa ca ala, aratînd cu degetul catre mine. Da’, zice, ala ne va conduce în viitor…Si într-adevar, i-am condus pe toti…la puscarie!

Eu sînt aristocrat prin adoptiune – ca maica-mea era taranca. Cum spune Tudor Vianu despre Titu Maiorescu: a fost el boier? Daca nu se duceau la Viena si în Germania, ramîneau doar niste balcanici extraordinar de inteligenti… Si eu la fel, daca n-as avea cultura filozofica germana, as fi un siret din Cîmpulung, mi-as permite sa ma joc de-a turca. Noi sîntem germani de limba româna!

Se zice ca si animalele, unele simt nevoia de companie; cica elefantul si magarul nu iubesc singuratatea. Eu ma compar cu ei. Nici lor nu le place sa traiasca singuri. Dar ei au superioritate fata de mine. Sînt foarte invidios pe elefant si pe magar: ei mor singuri. Se izoleaza cînd mor. Moartea magarului e cea mai glorioasa. Printii si regii mor în fata asistentei: mor ca niste vaci…

Sînt nelinistit de batrînete si însingurat. Am un regret: ca nu m-am însurat, sa am si eu un copil. Am un regret: ca nu m-am însurat, sa am si eu un copil. Chiar daca sînt niste javre, copiii, dar oricum… Sînt carne din carnea… sînt javre din carnea ta. Asa o fi vrut Dumnezeu.

En n-am tins sa devin filozof. Am vrut sa devin “legiuitor” – ceea ce e cu totul altceva -, adica sa ma mut în altii. Legiuitorul este unul care îsi lichideaza autoinstatisfactiile revarsîndu-se, formal sau juridic, în altii. Asta am vrut eu. Eu m-am vazut întotdeauna legiuitor, desi n-am avut ocazia sa fiu. Am fost sfatuitor la diferiti tîmpiti ministri. Si alunecam peste ei ca apa peste rata… Uite, ca sa ajungi legiuitor într-un stat nu-i suficient sa fii un mare gînditor juridic, adica gînditor al formelor ordinii în societatea umana, ci trebuie sa ai si o spurcaciune de partid. De unul singur poti sa scrii tratate întregi… scrii carti, dar nu faci cetate.

Desi sînt bolnav si neajutorat, nu îmi pare rau ca exist. Încerc eu sa-mi para rau, dar n-are sens. Stiti de ce? Pentru ca eu constat, în mod evident, ca exist. Ceea ce ma confisca pesimismului de a ma autonega este evidenta existentei mele. Omul care se sinucide n-a constatat ca e om. N-a reusit sa intuiasca existenta sa. Sa se traiasca pe sine. Eu nu ma pot sinucide – indiferent de starea mea, sanatate sau boala – fiindca nu m-am facut eu. N-am venit cu voia mea pe lumea asta. Si nici n-am sa plec de voie din ea. Asta este jocul fundamental al existentei mele.

Am o consolare – ca în grandoarea istorica a poporului român eu sînt o rotita invizibila, dar sînt… As fi fost neconsolat daca n-as fi trait convingerea ferma ca îmi face cinstea suferintei un mare popor. Asta m-a salvat de la nebunie. Adica nu fac puscarie pentru ca reprezint un trib de negri, ci un mare popor, greu de istorie si de viitorul lui stralucit. Asta m-a consolat.

Eu, în tinerete, am fost un om de extrema stînga. Si la maturitate, de extrema dreapta. Iar acum ma consolez cu calitatea mea de român întreg. Jocul acesta pe scara de valori politice nu ma mai intereseaza. S-a stins în mine acum setea de putere. N-o mai am. M-as bucura însa de un lucru – e chiar ceea ce nu mi-a placut si am fost toata viata silit sa fac, fiindca sînt sarac: sa fiu sfatuitor. Atît.

Eu, daca ma bate un român, ma consider maghiar sau evreu. Nu pot ofensa neamul meu în nici un individ. Pentru mine, toti românii sînt egali români. Nu stiu daca sînt înteles: românii n-au nici un viciu dupa mine si sînt egali.

Citeşte în continuare

Lasă un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi publicată.

Alte Știri
Încarcă mai mult